Teleorman. Accidentul de ieri de la ieșirea din Alexandria, în care o persoană a murit, s-a dovedit a fi rezultatul unei șicanări în trafic, în urma căreia o dubă a fost prinsă intenționat între două TIR-uri.

teleorman-accidentul-de-ieri-de-la-iesirea-din-alexandria,-in-care-o-persoana-a-murit,-s-a-dovedit-a-fi-rezultatul-unei-sicanari-in-trafic,-in-urma-careia-o-duba-a-fost-prinsa-intentionat-intre-doua-tir-uri.

Accidentul a avut loc pe Drumul European 70, între Alexandria și Vitănești. Potrivit martorilor și imaginilor de pe camerele de supraveghere, unul dintre TIR-uri a frânat brusc, astfel că autoutilitara l-a lovit din spate și a fost prinsă între cele două autotrenuri. Șoferii au recunoscut că anterior, s-au certat prin intermediul stațiilor radio. Presa locală, care a publicat și imaginile, relatează că cei doi șoferi de TIR sunt tată și fiu.

“În accident au fost implicate trei autovehicule (2 tiruri și o autocamionetă), rezultând o victimă, inconștientă, încarcerată, un bărbat de aproximativ 60 de ani. Acesta a fost scos rapid de pompierii militari și predat echipajului SMURD, care l-a transportat de urgență la UPU Alexandria, unde, din păcate, a decedat. Șoferii celor trei autovehicule nu au fost răniți, refuzând transportarea la spital”, transmitea vineri seara ISU Teleorman.

Bărbatul care a decedat era pasager în autoutilitară. Imediat după accident, cei trei șoferi s-au luat la bătaie, în prezența polițiștilor. Unul dintre agenți a fost nevoit să folosească spray-ul lacrimogen din dotare.

Foto: ISU Teleorman

Articole similare