BNR a crescut dobânda de referință la 1,75% pe an, în încercarea de a ține sub control inflația. Este a doua majorare din ultima lună, însă creșterea de 0,25 puncte procentuale este sub așteptările analiștilor.

bnr-a-crescut-dobanda-de-referinta-la-1,75%-pe-an,-in-incercarea-de-a-tine-sub-control-inflatia-este-a-doua-majorare-din-ultima-luna,-insa-cresterea-de-0,25-puncte-procentuale-este-sub-asteptarile-analistilor.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 9 noiembrie 2021, a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75%, de la 1,50%, începând cu data de 10 noiembrie 2021”, se arată în comunicatul Băncii Naționale.

Este a doua creștere a dobânzii de politică monetară decisă de BNR în ultima lună. Din 8 mai 2018, dobânda de intervenție (sau de referință) a BNR a scăzut permanent, de la 2,5%, până la 1,25%, nivel atins pe 18 ianuarie 2021. Ulterior, BNR a evitat să crească dobânda, deși tendința de creștere a prețurilor s-a manifestat încă de anul trecut, până pe la începutul lunii octombrie. Atunci, BNR a majorat dobândă cu 0,25 puncte procentuale, până la 1,50%.

A doua zi după anunțul BNR, indicele ROBOR 3M a crescut brusc. Este de așteptat ca după decizia băncii centrale de astăzi, indicele să își continue ascensiunea din ultimele două luni. Totuși, decizia Băncii Naționale de a majora dobândă cu doua 0,25 puncte procentuale este sub așteptările analiștilor economice, care preconizau o majorare cu 0,5 puncte procentuale.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 9 noiembrie 2021, a hotărât următoarele:

  • majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, de la 1,50 la sută pe an, începând cu data de 10 noiembrie 2021;
  • extinderea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ±0,75 puncte procentuale, de la ±0,50 puncte procentuale; astfel, începând cu 10 noiembrie 2021 rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se majorează la 2,50 la sută pe an, de la 2 la sută pe an, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menține la 1,00 la sută pe an;
  • păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară;
  • menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Articole similare