Un ajutor oferit de Serbia care constă în 170 de concentratoare de oxigen și peste șase mii de doze de anticorpi monoclonali, folosiți în tratamentul anti-Covid, a ajuns la București și va fi distribuit către spitalele din țară începând din această seară.

un-ajutor-oferit-de-serbia-care-consta-in-170-de-concentratoare-de-oxigen-si-peste-sase-mii-de-doze-de-anticorpi-monoclonali,-folositi-in-tratamentul-anti-covid,-a-ajuns-la-bucuresti-si-va-fi-distribuit-catre-spitalele-din-tara-incepand-din-aceasta-seara.

Peste 6.000 de flacoane de anticorpi monoclonali și 170 de concentratoare de oxigen de 5L și 8L au sosit în această seară în București, fiind ajutorul oferit de Serbia prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă. Conform șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, IGSU a început deja distribuirea acestora către unitățile medicale din țară.

Acum câteva luni, România a sprijinit Serbia în efortul de vaccinare al populației. Acum când în România ne confruntăm cu o situație grea, Serbia nu a uitat, venind la rândul ei în sprijinul nostru. Medicamente constând în anticorpi monoclonali și concentratoare de oxigen au ajuns în seara aceasta la București din partea Serbiei iar IGSU a inceput deja preluarea si distribuirea lor pe plan național în baza repartiției medicamentelor realizată de Ministerul Sănătătii. Mulțumim Serbia!“, a scris șeful DSU într-o postare pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Raed Arafat a precizat că, pe lângă ajutorul oferit de Serbia, mai există și discuții “pe alte acțiuni din partea țărilor partenere, din partea țărilor prietene, și pe lângă asta mai urmează să sosească și echipe medicale. Le vom anunța la momentul în care sosesc, dar săptămâna asta o să vedem primele echipe medicale care vor sosi în România”.

Și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Atilla, a reacționat la ajutorul oferit de guvernul din Serbia: “România primește un nou ajutor: astăzi a ajuns în țară donația de anticorpi monoclonali din Serbia. Dozele care vor servi mii de pacienți vor fi distribuiți imediat către spitale. Mulțumim Serbia! Mulțumim pentru acest gest care subliniază, din nou, importanța solidarității Europene!

Articole similare