Analiză. După mai mult de un deceniu în care a “supraconstruit” și s-a “supraîndatorat”, China pare să renunțe treptat la liberalizarea economică ce i-a adus boomul din ultima jumătate de secol. Poticnirea sa reprezintă un risc și pentru restul lumii.

analiza-dupa-mai-mult-de-un-deceniu-in-care-a-“supraconstruit”-si-s-a-“supraindatorat”,-china-pare-sa-renunte-treptat-la-liberalizarea-economica-ce-i-a-adus-boomul-din-ultima-jumatate-de-secol-poticnirea-sa-reprezinta-un-risc-si-pentru-restul-lumii.

O analiză Business Insider arată că economia Chinei se clatină, iar explicațiile privind gesturile de autoritate ale Partidului Comunist trebuie căutate în evoluția din ultimul deceniu, mai mult decât în cea din ultimul an. Din această primăvară, Beijingul a anulat listările la bursă, a amendat companiile de tehnologie cu miliarde de dolari pentru încălcări ale regulilor de concurență, a închis cu forța întregul segment de educație privată și a pus “pe fugă” directori executivi, de teama unor represalii politice.

Și mai rău, megadezvoltatorul imobiliar chinez Evergrande nu-și mai poate plăti datoria sa de peste 300 de miliarde de dolari, zguduind piețele globale. Acum acestea se întreabă dacă Beijingul ar putea permite ca unele companii private, adevărați mamuți mondiali, să se prăbușească, în încercarea de a remodela modelul economic care a făcut din China o superputere.

Timp de decenii, țara s-a bazat pe forță de muncă ieftină și pe credite din ce în ce mai mari acordate de băncile deținute de guvern, pentru a alimenta creșterea economică. Turnând bani în dezvoltări masive de apartamente, fabrici, poduri și alte proiecte de infrastructură țara nu a rezolvat și problema utilității acestora – nu are oameni care să le folosească efectiv și să mai și plătească pentru tot ceea ce a fost construit. Deși are cea mai mare populație de pe Pământ (1,4 miliarde) circa 600 de milioane de chinezi trăiesc cu 250 de dolari pe lună. Cea mai mare parte a populației Chinei nu are veniturile necesare pentru a trece de la o economie condusă de investițiile statului la una susținută de cheltuielile consumatorilor.

Drept urmare, China s-a blocat într-un sistem în care a supraconstruit și s-a supra-îndatorat. Exemplul cel mai bun este piața imobiliară, evaluată la 52 de mii de miliarde de dolari, din care “deranjul Evergrande” este doar capul de afiș. Cu bani ușor de împrumutat, speculațiile imobiliare au devenit o modalitate populară de economisire pentru tânăra clasă de mijloc. În timp ce guvernul încearcă acum să dezumfle bula imobiliară fără a o sparge, este forțat să pregătească țara pentru o perioadă de creștere mai lentă și de strângere a curelei.

Și, pentru ca lucrurile să fie și mai rele, China se confruntă, de asemenea, cu o criză energetică, alimentată de creșterea vertiginoasă a prețului cărbunelui, precum și de o populație care îmbătrânește fără resurse suficiente pentru a se pensiona.

În fața tuturor acestor obstacole, Beijingul a făcut o alegere dubioasă – în loc să continue să deschidă economia pentru a stimula creșterea, Partidul Comunist Chinez o închide. Sub președintele Xi Jinping, socialismul chinez revine la un model nemaivăzut de zeci de ani, cu un control mai strict al statului asupra unei mari părți a economiei. În încercarea de a reînvia visul chinezesc, Xi avansează ideea că acum China se îndreaptă către “prosperitate comună”. Dar exact ce înseamnă asta este greu de spus. Singura certitudine este că țara se întoarce la intervenția extremă a statului.

În tot acest timp, China a devenit mai agresivă pe scena mondială. A călcat în picioare democrația din Hong Kong, a înființat lagăre de concentrare pentru musulmanii uiguri în provincia Xinjiang, și-a intimidat vecinii din Marea Chinei de Sud și amenință Taiwan mai periculos decât oricând. Drept răspuns, UE și SUA adoptă și ele o linie dură. În timp ce președintele Xi Jinping controlează companiile cu scop profit, președintele Joe Biden a spus clar că America “va apăra până la capăt interesele noastre economice”.

Dar zdrăngănitul săbiilor nu modifică realitatea economică, iar China nu are altă opțiune reală în acest moment decât să-și încetinească creșterea economiei. O Chină cu creștere lentă va acționa inevitabil ca o frână a economiei globale. O scădere cu un punct procentual a creșterii Chinei ia 0,5% din creșterea economică globală. Încetinirea Chinei va afecta cel mai direct vecinii săi apropiati din Asia — Coreea de Sud și Taiwan, dar și furnizorii săi de energie, precum Rusia. Și restul lumii va simți slăbirea economică a Chinei, căci componentele de acolo frânează și scumpesc exporturile tuturor. În plus, problemele economice vor fi aproape sigur însoțite de tulburări sociale.

De la începuturile sale, economia modernă chineză a fost plină de contradicții. A combinat managementul socialist cu un sector privat dinamic și a creat o bulă masivă a datoriilor. Pe toată această modernizare economică și transformare socială, creșterea rapidă a menținut societatea chineză stabilă. Dacă încercările lui Xi de a rezolva discrepanțele economice ale Chinei determină evaporarea acestei creșteri, stabilitatea socială ar putea dispărea odată cu aceasta. Dacă se întâmplă acest lucru, riscăm mai mult decât prăbușirea ordinii economice globale, riscăm și zdrobirea păcii globale.

Analiza integrală pe Business Insider

Articole similare