Cum te ajută planul personal de investiții pentru a economisi inteligent? (P)

cum-te-ajuta-planul-personal-de-investitii-pentru-a-economisi-inteligent?-(p)

Articol scris de Cristian Pascu, vicepreședinte Asociației Administratorilor de Fonduri din Romania.

Primul Raport de Inteligență Financiară, realizat în luna august de banca la care lucrez (BCR), a evidențiat faptul că situația financiară este a două dimensiune importantă pentru români, după sănătate. Cu toate acestea, 3 din 4 români, adică 75%, sunt nemulțumiți de situația lor financiară.

Vestea bună, potrivit studiului, este că 58% dintre români își doresc să aibă acces la mai multe informații care să-i ajute să-și gestioneze mai bine finanțele. Vestea mai puțin bună este că pentru a se informa, românii se orientează mai degrabă către familie sau prieteni și nu către experți.

De aceea, ne propunem astăzi să va prezentăm pașii care trebuie parcurși pentru realizarea unui plan personal de investiții, bazat pe sfaturi inteligente.

Că în cazul oricăror alte obiective pe care ne propunem să le realizăm, și atunci când vrem să investim este nevoie de o planificare. Desigur, pentru că este un plan personal, acesta depinde de la persoană la persoană, dar există totuși niște etape comune care trebuie respectate pentru a avea succes.

În primul rând, în definirea planului, pleci de la un obiectiv financiar, un scop pe care îl urmărești. Ce îți propui de fapt prin acest plan de investiții? Nimeni nu economisește sau investește pentru că așa e la modă. Desigur, pot există și persoane care economisesc sau investesc pentru că așa este bine și găsesc ulterior utilitate banilor, însă majoritatea pune bani deoparte cu un scop, că să realizeze ceva după o anumită perioada de timp.

Unii economisesc ca să meargă într-o vacanță în India, de exemplu, alții vor să facă un MBA în Olanda, alții vor să achiziționeze o casă de vacanță, iar alții să călătorească, poate, pe Luna cu compania lui Elon Musk- SpaceX. Așadar, tu ce obiectiv ai?

În al doilea rând, după ce stabilești pentru ce ai nevoie de banii economisiți, trebuie să iei în considerare veniturile și cheltuielile lunare. La acest pas e musai să aplici regulă 50/30/20 – adică 50% din venituri îi alocăm pentru cheltuieli curente, 30% pentru dorințe și pasiuni și 20% pentru planuri de investiții/economisire pe termen lung. E că și cum ai avea o haina cu mai multe buzunare și trebuie să pui ceva în fiecare dintre ele.

Eu îți recomand să ai și un Fond de urgență, așa cum are și Guvernul, dedicat cheltuielilor neprevăzute – aici recomandarea mea este să ai tot timpul pusă deoparte o suma echivalentă a minimum 3 salarii de-ale tale.

Ai văzut cum Guvernul alocă din Fondul de urgență când au loc situații excepționale: incendii, cutremure, alunecări de teren și vin cu ajutoare către oameni. Așa și tu, trebuie să ai acest fond pentru cazuri extreme: spitalizări, rămâi fără job etc.

Și îți mai dau un pont de economisire: încearcă să bei doar o cafea pe zi, de preferat făcută chiar de ține acasă, sau, dacă bei mai multe, renunță la una dintre ele.

Dacă economisești în fiecare zi banii de o cafea, să zicem 10 lei, în 4 ani de zile ai economisit aproximativ 14.600 de lei. Poate o să ti se pară puțin pentru 4 ani, dar dacă ar fi să calculăm mai departe, în 10 ani sunt peste 36.500 de lei, iar în 20 de ani se strâng 73.000 de lei. Asta fără să luăm în calcul și plasarea sumelor cel puțin într-un depozit bancar.

În al treilea rând, în funcție de obiectivul financiar și de banii puși deoparte în buzunarul cu 20% din regulă de mai sus, stabilești și orizontul de timp în care vrei să îți atingi scopul.

Orizontul de timp este foarte important pentru că în funcție de numărul de ani și de sumele de bani alocate, vei ști și în ce instrumente să investești. De exemplu, dacă orizontul de timp pentru atingerea obiectivului tău este de un an, atunci nu te-aș sfătui să investești în acțiuni, pentru că acest instrument are o volatilitate ridicată, adică există un risc ridicat că prețul să scadă relativ mult într-un interval destul de scurt. Dacă vrei însă să strângi bani pentru a-ți trimite copiii la studii în străinătate peste 15 ani, atunci cu siguranță te poți uită la acțiuni, pentru că pe termen lung investițiile în acțiuni oferă randamente mai bune decât investițiile în obligațiuni, de exemplu.

În acest domeniu al învestirii/economisirii este foarte importat să iei decizii informate. Așa cum nimeni nu își pune singur instalațiile electrice în casă pentru că riscă să ia foc, și în acest domeniu poți pierde din sumele de bani investite, dacă nu iei în considerare sfaturile experților.

Activele în care investești pot avea fluctuații mai mari sau mici că valoare, în relație direct proporțională cu riscurile asumate. Cu alte cuvinte, dacă te aștepți la un randament foarte mare, trebuie să știi că și riscurile pe care ți le asumi sunt pe măsură, adică foarte mari, și sunt legate și de orizontul de  timp în care ești dispus să investești.

Și nu în ultimul rând, în planul tău de investiții trebuie să iei în considerare apetitul tău de risc. În funcție de acest element foarte important, vei află și în ce instrumente este bine să investești. Riscul este legat de volatilitate, de mișcarea sus-jos a prețurilor. Nu toți cei care investesc în acțiuni, obligațiuni sau fonduri de investiții acceptă să vadă cum valoarea sumelor investite de ei scade într-o anumită perioada de timp.

Mulți investitori întră în panică și iau decizia de a vinde pentru că le e teamă că vor pierde toți banii. Dar dacă apelezi la un expert, ți se va face o profilare investițională și vei primi recomandările adecvate privind tipurile de investiții care ți se potrivesc.

Am să-ți dau exemplul tatălui meu, pe care l-am convins să investească într-un fond de investiții în euro acum câțiva ani. Anul trecut, la debutul pandemiei, s-a speriat foarte tare că pierde banii, pentru că valoarea unității de fond în care a investit scăzuse foarte mult. Nu mi-a fost ușor să îl conving să nu își retragă banii, chiar cu promisiunea că ii voi acoperi eu pierderea dacă într-un an de zile suma investită nu va fi cel puțin la fel. Rezultatul? Acum aș putea să ii cer și o cota parte din câștig!

Acestea sunt cele mai importante elemente de care trebuie să ținem cont atunci când ne hotărâm nu numai să strângem bani pentru viitor, dar și să economisim inteligent, investindu-i. Succes cu planul tău de investiții!

Articole similare