SUA. Pfizer și BioNTech cer Autorității pentru medicamente (FDA) să elibereze o autorizație de urgență pentru vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, pe fondul creșterii ratei de infectare cu Covid la această categorie de vârstă.

sua-pfizer-si-biontech-cer-autoritatii-pentru-medicamente-(fda)-sa-elibereze-o-autorizatie-de-urgenta-pentru-vaccinarea-copiilor-cu-varste-intre-5-si-11-ani,-pe-fondul-cresterii-ratei-de-infectare-cu-covid-la-aceasta-categorie-de-varsta.

Se estimează că 28 de milioane de copii din Statele Unite sunt eligibili pentru imunizare dacă autoritățile de reglementare vor aproba cererea companiilor Pfizer și BioNTech, un proces care va dura probabil câteva săptămâni. Vaccinul Pfizer poate deveni astfel primul pus la dispoziție în această țară pentru copiii mai mici de 12 ani.

Odată cu creșterea continuă a numărului de noi cazuri în rândul copiilor, această solicitare este un pas important în efortul nostru continuu în lupta contra Covid-19“, a declarat compania Pfizer într-o postare pe Twitter. Pfizer și BioNTech au trimis datele inițiale la FDA luna trecută pentru aprobarea unei doze de 10 micrograme pentru copii, mai mică decât cea administrată pacienților mai în vârstă.

Vaccinul în două doze, care furnizează celulelor umane instrucțiuni pentru stimularea imunității, prin intermediul moleculelor ARNm, este autorizat în întregime de FDA pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani. Serul este, de asemenea, disponibil pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, sub autorizație de utilizare de urgență, iar anumite persoane, inclusiv cele cu vârsta de peste 65 de ani sunt eligibile pentru a treia doză booster.

Procedura de autorizare “poate părea lungă și dificilă, dar este într-adevăr un proces important” pentru a evalua beneficiile și riscul vaccinării, a spus medicul Lee Savio Beers, președintele Academiei Americane de Pediatrie, care a cerut FDA să acorde prioritate vaccinurilor anti-Covid pentru copii pe fondul creșterii numărului de infectări cauzate de varianta Delta.

În timp ce unii părinți așteaptă cu nerăbdare vaccinul pentru copiii mici, există și adulți care și-au exprimat reticența. Doar aproximativ o treime din părinții care au copii între 5 și 11 ani spun că îi vor vaccina cât mai curând posibil, a constatat un raport recent al Fundației Familiei Kaiser.

Familiile ar trebui să aibă încredere că, dacă există un vaccin care a fost autorizat ca fiind sigur și eficient, acesta este într-adevăr sigur și eficient”, a mai spus Beers.

Sursă: Washington Post 

Articole similare