Autoritățile vor permite ca persoanele cu răspuns imun scăzut să poată beneficia de 3 doze de vaccin anti-Covid la prima schemă de vaccinare (la 28 de zile după doza 2).

autoritatile-vor-permite-ca-persoanele-cu-raspuns-imun-scazut-sa-poata-beneficia-de-3-doze-de-vaccin-anti-covid-la-prima-schema-de-vaccinare-(la-28-de-zile-dupa-doza-2).

Coordonatorul campaniei de vaccinare precizează că intervalul de 28 de zile pentru a treia doză este pentru vaccinurile Pfizer și Moderna.

“Doza suplimentară, în cadrul schemei inițiale, se recomandă persoanelor cu răspuns imun scăzut. Se administrează la 28 de zile, atât pentru Pfizer, cât și Moderna. Se poate opta pentru o schemă de trei doze inițial plus, la un moment dat, un rapel la minim şase luni de la schema inițială. Am consultat comisiile de specialitate de la Minsiterul Sănătății și avem o centralizare a categoriilor de pacienți care se pot vaccina cu 3 doze la prima schemă. Mâine vom avea o întâlnire și vom definitiva aceste categorii. Se va face ulterior o informare a Agenției Naționale a Medicamentului, iar ulterior vor fi informați toți profesioniștii din domeniul sănătății, pentru a cunaște exact indicațiile în acest sens”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Oficialul a spus că persoanele eligibile vor primi o recomandare în acest sens de la medicii specialiști, precum cei care supraveghează starea post-transplant a unui pacient sau care supraveghează o situație oncologică.

Valeriu Gheorghiță a mai precizat că 70% dintre centrele de vaccinare ce au avut program redus au revenit la programul normal, iar 40% dintre cele care au redus fluxurile de vaccinare au revenit și ele la nivelul normal.

Articole similare