Timișoara este primul mare oraș din țară în care incidența cazurilor de Covid a depășit 6 la mia de locuitori. Sunt interzise evenimentele private (nunți, botezuri și mese festive). Cinematografele și sălile de spectacol se închid.

timisoara-este-primul-mare-oras-din-tara-in-care-incidenta-cazurilor-de-covid-a-depasit-6-la-mia-de-locuitori-sunt-interzise-evenimentele-private-(nunti,-botezuri-si-mese-festive)-cinematografele-si-salile-de-spectacol-se-inchid.

Potrivit Primăriei, incidența cumulată la 14 zile a ajuns duminică la 6,58, după ce sâmbătă a fost 5.98.

CJSU emite o hotărâre în maxim 48 de ore de la atingerea unui prag superior de incidență, iar măsurile restrictive se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Lista restricțiilor:

  • Sunt interzise evenimente private (nunți, botezuri, mese festive).
  • Evenimentele în spații închise sunt interzise (se închid cinematografele, sălile de spectacole și concerte)
  • Circulația în afara locuinței:
    • Persoanele vaccinate de cel puțin 10 zile pot circula fără restricții pe toată durata săptămânii.
    • Persoanele nevaccinate pot circula de luni până joi fără restricții. În intervalul vineri-duminică, este interzisă circulația în intervalul 20:00-05:00, cu anumite excepții (menționate în declarație).
  • Masca în spațiile publice devine obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru, respeciv pe o rază de 25 de metri în jurul unor spații publice, cum ar fi piețe, spații comerciale, unități spitalicești (fără a se limita la acestea).
  • Programul magazinelor:
    • Este normal în intervalul luni joi.
    • În intervalul vineri-duminică activitatea este permisă între 05:00-18:00, în afara acestui interval fiind permisă doar livrarea la domiciliu.
  • Sunt interzise activitățile recreative și sportive, sălile de sport, de fitness, bazinele de înot se închid.
  • Cursurile de instruire și conferințele sunt interzise.

Articole similare