Salariul mediu net a fost de 3.217 lei anul trecut, în creștere cu 7,7% (+231 lei) comparativ cu 2019. Cele mai mari scăderi, în domeniile HoReCa și cele de activități culturale, pe fondul pandemiei. Creșteri peste medie în IT, administrație publică, sănătate și învățământ.

salariul-mediu-net-a-fost-de-3217-lei-anul-trecut,-in-crestere-cu-7,7%-(+231-lei)-comparativ-cu-2019-cele-mai-mari-scaderi,-in-domeniile-horeca-si-cele-de-activitati-culturale,-pe-fondul-pandemiei-cresteri-peste-medie-in-it,-administratie-publica,-sanatate-si-invatamant.

Potrivit INS, în anul 2020, salariul mediu brut a fost 5.213 lei, cu 7,4% mai mare față de cel din anul 2019. Lunar, angajatorii au cheltuit în medie 5.409 lei/salariat, cu 6,2% mai mult comparativ cu anul precedent.

Numărul mediu al salariaţilor a scăzut comparativ cu 2019, ajungând la puțin peste 5 milioane de persoane, cu 132 de mii mai puțin. La 31 decembrie 2020 erau angajate 5,4 milioane, mai puțin cu 70 de mii comparativ cu sfârşitul lui 2019. Scăderea a fost determinată, ȋn principal, de situația economică creată ȋn contextul pandemiei. Un număr mare de firme și-au suspendat temporar sau chiar și-au încetat activitatea economică.

Creșteri peste medie ale salariilor nete s-au înregistrat în următoarele activități economice: informaţii şi comunicaţii (+92,4%), intermedieri financiare şi asigurări (+65,2%), administraţie publică (+62%). În sănătate şi asistenţă socială avansul a fost de +24,4%, iar în învăţământ de 11%.

Cele mai mari scăderi, mult sub media pe economie, s-au înregistrat în următoarele activități economice: hoteluri şi restaurante (-45,2%), alte activităţi de servicii (-37,1%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-25%), tranzacţii imobiliare (-21,5%).

Scăderile costului mediu lunar față de anul precedent au fost determinate, ȋn principal, de transferurile acordate de la bugetul statului către angajator, ȋn vederea sprijinirii afacerilor în contextul pandemiei. Cele mai ridicate ponderi ale transferurilor de la bugetul de stat ȋn totalul cheltuielilor cu forța de muncă s-au regăsit ȋn activitățile de hoteluri și restaurante (12,4%), urmate de activităţile de spectacole, culturale şi recreative (6,9%).

Cele mai mari valori ale câştigurilor salariale medii nete lunare s-au situat în Municipiul Bucureşti (4.408 lei, cu 37% peste media pe economie) și în judeţele Cluj (3.744 lei) și Timiş (3.536 lei). Cele mai scăzute s-au înregistrat în judeţele Covasna (2579 lei, cu 19,8% sub media pe economie), Vrancea (2.561 lei) și Teleorman (2.539 lei).

Articole similare