SUA. Amplă mobilizare de forțe în apropierea Capitoliului, în anticiparea unei manifestații pro-Trump, organizată și în semn nemulțumire față de reținerea a numeroși protestatari implicați în violențele din ianuarie. Totuși, prezența a fost mult sub așteptări.

sua-ampla-mobilizare-de-forte-in-apropierea-capitoliului,-in-anticiparea-unei-manifestatii-pro-trump,-organizata-si-in-semn-nemultumire-fata-de-retinerea-a-numerosi-protestatari-implicati-in-violentele-din-ianuarie-totusi,-prezenta-a-fost-mult-sub-asteptari.

Protestul a fost organizat de “Look Ahead America”, o organizație condusă de Matt Braynard, fost membru al echipei de campanie a lui Donald Trump. Potrivit autorităților americane, încă de zilele trecute existau informații că la protest sunt așteptați și membri ai grupărilor extremiste Proud Boys, Oath Keepers sau Three Percenters. Totuși, presa internațională relatează că sâmbătă au participat în jur de 200 de persoane, mult mai puține față de cele o mie, cât se estima inițial.



Presa americană precizează că au fost prezenți mai mulți polițiști și jurnaliști decât protestatari. Au fost mobilizați sute de polițiștii și membri ai Gărzii Naționale, în încercarea de a evita repetarea incidentelor din iarnă, dar și în anticiparea unei puternice prezențe a numeroși contra-manifestanți.

Fostul preşedinte american a exprimat susţinere pentru mitingul organizat în semn de solidaritate cu indivizii arestaţi după violenţele produse pe 6 ianuarie: “Inimile şi gândurile noastre sunt alături de persoanele persecutate atât de nedrept după protestele din 6 ianuarie”, a declarat Donald Trump.

Cu toate că niciun parlamentar nu era programat să se afle în clădirea Congresului, gardul de aproape 2,5 metri înălțime, care a înconjurat clădirea timp de câteva luni după protestul din ianuarie, a fost remontat în anticiparea protestului de sâmbătă. În prezent, 63 de persoane se află în custodia autorităților, dintre cele 600 pentru care există capete de acuzare în urma protestului din ianuarie.

Surse alternative: CNN, Reuters

Articole similare