Întronarea lui Joanikije II la o mănăstire din orașul Cetinje ca Mitropolit al Muntenegrului a stârnit reacția naționaliștilor muntenegreni, care nu mai acceptă subordonarea Bisericii Ortodoxe Muntenegrene față de Patriarhia Serbiei.

Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa câteva sute de protestatari, la Cetinje, care au aruncat cu pietre, sticle și petarde, după ce au blocat drumurile de acces pentru ca personalitățile bisericești să nu ajungă în orașul unde urma să aibă loc întronizarea. Acestea au fost însă aduse cu elicopterul, ceea ce i-a stîrnit și mai tare pe manifestanți.

Directorul adjunct al poliției din Muntenegru, Dragan Gorovic, a declarat pentru televiziunea de stat că 20 de ofițeri au fost răniți, în timp ce la spitalul din Cetinje au fost aduși 30 de civili cu diferite răni.

Conflictul este și o expresie a luptei politice dintre prim-ministru și președintele țării. Primul ministru Zdravko Krivokapic a descris atacurile împotriva poliției drept terorism și a dat vina pentru organizarea protestelor pe Partidul Democrat al Socialiștilor, al președintelui Milo Djukanovic, care a guvernat timp de trei decenii, dar a pierdut alegerile de anul trecut.

Într-o intervenție televizată, președintele Djukanovic, care se opune înscăunării unui nou mitropolit, a acuzat poliția de folosirea excesivă a forței. Potrivit televiziunii de stat, unul dintre consilierii prezidențiali a fost arestat pentru participarea la un atac împotriva poliției, în timpul protestelor.

Muntenegru a ieșit din uniunea cu Serbia în 2006, dar tensiunile dintre naționaliștii sârbi și susținătorii independenței muntenegrene nu au încetat.

Sursă alternativă: BBC

Articole similare