SUA. Deși afacerile îi merg prost și este pe punctul de a-și vinde hotelul de lângă Casa Albă, Donald Trump este, potrivit presei americane, foarte aproape de anunțarea unei noi candidaturi la funcția de președinte.

sua-desi-afacerile-ii-merg-prost-si-este-pe-punctul-de-a-si-vinde-hotelul-de-langa-casa-alba,-donald-trump-este,-potrivit-presei-americane,-foarte-aproape-de-anuntarea-unei-noi-candidaturi-la-functia-de-presedinte.

Potrivit Axios, Trump Organization este pe punctul de a vinde drepturile de folosință asupra hotelului său de pe Pennsylvania Avenue, aflat chiar lângă Casa Albă și inaugurat cu câteva luni înainte de alegerile din 2016 în care Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton.

Amenajat în vechea clădire a oficiului poștal din Washington DC, pe care Trump a închiriat-o de la guvernul SUA în 2013, hotelul a devenit în perioada președinției Trump un hub pentru afaceri guvernamentale și lobby și, implicit, un magnet pentru controverse. Dar plecarea acestuia de la Casa Albă precum și pandemia de coronavirus au lăsat fără clienți hotelul din Washington și afacerile sale în general, însuși Trump Tower din New York suferind din lipsă de clienți, potrivit Washington Post.

Jurnaliștii comentează faptul că deși o eventuală vânzare a hotelului din DC ar da satisfacție oponenților politici, simbolizând “eliminarea brandului aurit al lui Trump de pe Pennsylvania Avenue” (pe care se află și Casa Albă, Donald Trump este foarte aproape să-și anunțe intenția de a se reînscrie în cursa pentru Președinția Statelor Unite, cu o candidatură la nominalizarea Partidului Republican. Mai mulți apropiați ai acestuia au confirmat intenția fostului președinte, care, de altfel, a continuat să strângă fonduri și după plecarea de la Casa Albă.

Ultimul sondaj din SUA, realizat în această săptămână, arată că după retragerea pripită din Afganistan, intenția de vot pentru Joe Biden a scăzut la 46%, sub cea pentru Donald Trump, iar acesta din urmă ar fi avut 47% din voturile americanilor dacă alegerile s-ar fi desfășurat acum.

Surse: Axios, Washington Post, Emerson Polling

Articole similare