Varianta Delta provoacă un număr dublu de spitalizări față de tulpina Alpha, în rândul persoanelor nevaccinate. Un amplu studiu realizat în UK, demonstrează ceea ce se suspecta deja, și anume că Delta provoacă forme mai severe ale bolii Covid.

varianta-delta-provoaca-un-numar-dublu-de-spitalizari-fata-de-tulpina-alpha,-in-randul-persoanelor-nevaccinate-un-amplu-studiu-realizat-in-uk,-demonstreaza-ceea-ce-se-suspecta-deja,-si-anume-ca-delta-provoaca-forme-mai-severe-ale-bolii-covid.

Numărul crescut de cazuri din SUA și din întreaga lume sugera deja că Delta provoacă forme mai severe ale bolii pentru un număr mai mare de persoane decât versiunile anterioare ale coronavirusului. Un studiu evaluat și publicat vineri în The Lancet Infectious Diseases arată că persoanele din Anglia care s-au infectat cu varianta Delta erau de două ori mai susceptibile de a fi spitalizate decât cele care s-au infectat cu varianta Alpha.

Studiul a luat în calcul 43 de mii de persoane COVID-pozitive, marea lor majoritate nevaccinate sau vaccinate doar cu prima doză.

Între 5 și 7% dintre persoanele care fost infectate cu varianta Delta au fost internate sau au ajuns la urgență în termen de două săptămâni de la primul test pozitiv, comparativ cu doar 2-4%, în cazurile de infectare cu tulpina Alpha (britanică).

Studiul a analizat datele de spitalizare din Marea Britanie de la sfârșitul lunii martie și până la sfârșitul lunii mai 2021. La începutul perioadei de studiu, Alpha încă era dominantă în Marea Britanie, dar la final de mai deja erau mai multe cazuri de infectare cu Delta.

Autorii precizează că studiul a avut totuși câteva limitări – nu au avut acces la datele preezxitente ale pacienților, care sunt un factor de risc, dar au analizat, totuși, vârsta, sexul, rasa și statusul socio-economic și istoricul de călătorie al pacienților.

În cele din urmă, a rezultat că mai puțin de 2% dintre persoanele ajunse la spital erau complet vaccinate – o dimensiune a eșantionului prea mică pentru a evalua dacă Delta crește și riscul de spitalizare în rândul persoanelor vaccinate. Dar autorii studiului consideră relevant faptul că atât de puțini oameni vaccinați au ajuns la spital infectați cu coronavirus.

Deja în SUA, Delta pare să determine creșteri semnificative ale spitalizărilor pediatrice și, potrivit The Times, pare să convingă tot mai mulți oameni să se vaccineze.

Sursa: The Lancet

Foto: Dreamstime.com/ Jarun011 

Articole similare