ONU spune că aproximativ 500 de mii de afgani ar putea părăsi țara până la finalul anului. Precizează că nevoile umanitare ale Afganistanului sunt “de dimensiuni catastrofale”.

onu-spune-ca-aproximativ-500-de-mii-de-afgani-ar-putea-parasi-tara-pana-la-finalul-anului-precizeaza-ca-nevoile-umanitare-ale-afganistanului-sunt-“de-dimensiuni-catastrofale”.

Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru refugiați (UNHCR) spune că aproximativ jumătate de milion de refugiați afgani ar putea părăsi țara până la finalul acestui an și face apel către țările vecine să accepte fiecare refugiat afgan. 

Kelly Clements, Vice-comisarul ONU din cadrul Biroului pentru refugiați, a precizat că, pe măsură ce criza din Afganistan se extinde, câteva mii de refugiați ajung zilnic la granița cu Iranul.

Ne așteptăm ca aproximativ 500 de mii de cetățeni afgani să fugă din țară și să caute refugiu în regiunile vecine. Acesta este cel mai pesimist scenariu, a declarat vice-comisarul.

Oficialii ONU spun că cel puțin o treime din populația Afganistanului va fi afectată de foamete. Organizația face un apel pentru finanțarea unui ajutor umanitar de 800 de milioane de dolari în acest sens. 

Nevoile umanitare sunt de dimensiuni catastrofale, de mari proporții și în creștere. Aceste nevoi sunt rezultatul deceniilor de conflict”, a declarat Wafaa Saeed Abdelatef, oficial din cadrul Oficiul Națiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare.

ONU a înființat un plan de 1,3 miliarde de dolari care ar urma să ajute cetățenii afgani. 800 de milioane de dolari mai trebuie strânși pentru a realiza suma completă a ajutorului umanitar.

Sursa: Reuters

Articole similare