Analiză CNN. Recucerirea Afganistanului de către talibani stârnește temeri în rândul serviciilor de informații occidentale cu privire la o “renaștere” a grupărilor teroriste Al-Qaeda și ISIS.

În urma atacurilor din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite, talibanii au refuzat cererea Washingtonului de a-l preda pe Osama bin Laden, liderul Al-Qaeda. Rezultatul a fost o invazie a forțelor americane și a aliaților, în urma căreia talibanii au fost înlăturați de la putere. După 20 de ani de la acele evenimente, serviciile de informații occidentale se confruntă cu întrebarea dacă “Varianta 2.0” a talibanilor este mai mult sau mai puțin apropiată și de gruparea Al-Qaeda și alți jihadiști care se adăpostesc în Afganistan.

În acordul din februarie 2020 încheiat cu SUA la Doha, talibanii s-au angajat să împiedice Al-Qaeda și alte grupări teroriste să folosească solul afgan. În ultimii ani, talibanii au reușit să țină sub control Al-Qaeda. Edmund Fitton-Brown, care conduce echipa de monitorizare a Organizației Națiunilor Unite asupra Afganistanului, a spus într-un interviu că talibanii ”au arătat o autodisciplină de fier în ultimii ani prin faptul că nu au permis proiectarea unei amenințări în afara granițelor Afganistanului de către propriii membri sau de către grupuri care operează în zone pe care le controlează“.

Acum, agențiile de informații occidentale își fac griji că disciplina ar putea să dispară din mai multe motive. În primul rând, acordul de la Doha nu mai este valabil din moment ce evenimentele recente arată că talibanii consideră că nu trebuie să respecte regulile. De asemenea, CNN notează că există dovezi ale legăturilor strânse între talibani și filialele Al-Qaeda. Rețeaua Haqqani, care are legături cu ambele grupuri, este acum extrem de influentă în Kabul, iar luptătorii talibani au eliberat sute de membri ai Al-Qaeda și ISIS din închisorile din Afganistan.

Acei oameni sunt multiplicatori de forțe pentru talibani și este posibil să se regrupeze cu ceea ce a rămas din Al-Qaeda în Afganistan”, consideră fostul ofițer al CIA împotriva terorismului Douglas London. Președintele SUA, Joe Biden, spune că amenințarea din partea Al-Qaeda a apărut deja în locuri precum Africa și Yemen. “Există un pericol mai mare din partea ISIS și Al-Qaeda și a tuturor acestor afiliați din alte țări, de departe mai mare decât există din Afganistan“, a spus el săptămâna trecută.

Președintele Statului Major al Statelor Unite, generalul Mark Milley, a spus recent că grupări precum Al-Qaeda ar putea reapărea în Afganistan mai devreme de doi ani, așa cum estimaseră anterior oficialii americani. Conducerea și nucleul ideologic al Al-Qaeda rămân în munții de-a lungul frontierei afgane cu Pakistan. Departamentul american de Apărare a declarat anul trecut că afiliatul Al-Qaeda din regiune, Al-Qaeda din Subcontinentul Indian (AQIS), “menține legături strânse cu talibanii din Afganistan, probabil pentru protecție și instruire”.

Aceste informații sunt susținute și de echipa ONU de monitorizare a Afganistanului, care a raportat în iunie că ”un număr mare de luptători Al-Qaeda și alte elemente extremiste străine aliate cu talibanii se află în diferite părți ale Afganistanului”, estimând că grupul terorist este prezent în 15 din cele 34 de provincii ale țării. Raportul a adăugat că ”Al-Qaeda menține contactul cu talibanii, dar a redus la minimum comunicările evidente cu conducerea talibanilor într-un efort de a sta ascunși”.

Întrebarea cea mai importantă este acum în ce măsură americanii mai pot aduna informații în Afganistan câtă vreme nu mai au nicio prezență pe teren. Președintele Biden a minimizat riscul, spunând pe 16 august: ”Am dezvoltat o capacitate de combatere a terorismului peste graniță care ne va permite să ne păstrăm cu fermitate ochii asupra amenințărilor directe asupra Statelor Unite din regiune”. Dar, CNN notează că ”nu există înlocuitor pentru ochii și urechile de la sol, indiferent de tehnologia de satelit și de supraveghere”.

În timp ce legăturile talibanilor cu Al-Qaeda persistă, ambele grupuri detestă ISIS, care a încercat să stabilească un punct de sprijin în Afganistan. Filiala ISIS cunoscută sub numele de IS Khorasan (IS-K) are o prezență în provinciile de est precum Nangahar și Kunar, dar a fost diminuată de atacurile talibanilor. Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a declarat duminică că amenințarea ISIS în Afganistan este “acută” și “persistentă”. Riscul de atacuri sinucigașe produse de IS-K a determinat SUA să stabilească rute alternative către aeroportul Kabul și să respecte termenul limită din 31 august pentru a pune capăt evacuării.

ISIS a ironizat victoria talibanilor, descriind-o ca fiind delirantă. Liderul IS-K, Shahab al-Muhajir, ar putea spera să atragă jihadiști dezamăgiți din alte grupuri, dacă talibanii vor ajunge să “negocieze” cu Occidentul.

Raportul echipei ONU de monitorizare din iunie a concluzionat că “Al-Qaeda va beneficia de o credibilitate reînnoită, fiind imposibil să se evalueze cu siguranță dacă talibanii își vor îndeplini misiunea de a suprima orice amenințare viitoare emanată de Al-Qaeda în Afganistan“.

Analiza integrală: CNN 

Foto: Hrlumanog | Dreamstime.com

Articole similare