CNN: Directorul CIA s-a întâlnit față în față cu liderul talibanilor, la Kabul, în timp ce SUA încearcă să evacueze cât mai mulți cetățeni americani și aliați afgani, înainte de 31 august.

cnn:-directorul-cia-s-a-intalnit-fata-in-fata-cu-liderul-talibanilor,-la-kabul,-in-timp-ce-sua-incearca-sa-evacueze-cat-mai-multi-cetateni-americani-si-aliati-afgani,-inainte-de-31-august.

Potrivit CNN, Administrația Biden a fost în contact permanent cu conducerea talibanilor pe tot parcursul procesului de evacuare, însă întâlnirea secretă dintre cei doi oficiali este cea mai delicată și mai importantă interacțiune dintre cele două părți de când grupul militant a preluat controlul asupra capitalei Kabul. Un oficial american a declarat pentru CNN că întâlnirea a avut loc la propunerea președintelui Biden. CIA a refuzat să comenteze situația.

Acordul de retragere a trupelor militare din Afganistan a fost semnat anul trecut  în prezena lui Baradar și a secretarului de stat Mike Pompeo, iar la scurt timp după semnarea acordului fostul președinte Trump și Baradar au vorbit la telefon. Baradar, care conduce comitetul politic al grupului, s-a întors în Afganistan săptămâna trecută, după ce talibanii au preluat controlul asupra Kabulului, după 20 de ani în care a fost plecat din țară.

Sursa: CNN

Articole similare