Marea Britanie. Guvernul va lansa, marți, un program de testare gratuită a populației care are ca obiectiv stabilirea nivelului de anticorpi obținut de persoanele care au fost infectate cu diferite variante ale coronavirusului.

marea-britanie-guvernul-va-lansa,-marti,-un-program-de-testare-gratuita-a-populatiei-care-are-ca-obiectiv-stabilirea-nivelului-de-anticorpi-obtinut-de-persoanele-care-au-fost-infectate-cu-diferite-variante-ale-coronavirusului.

Începând de marți, persoanele de peste 18 ani, cetățeni ai Marii Britanii, se vor putea înscrie în noul program guvernamental, după ce vor primi un test PCR. Dacă rezultatul testului este pozitiv, iar persoana este infectată cu coronavirus, aceasta va primi alte două teste, de sânge, gratuite, pentru a stabili nivelul anticorpilor obținuți după trecerea prin boală.

Participanții la program vor completa testele de sânge acasă, după care vor trimite rezultatele către autoritățile britanice, pentru a fi analizate.

Primul test de anticorpi trebuie realizat la cel mai scurt timp posibil după ce testul PCR confirmă infectarea cu coronavirus. Cel de-al doilea test de anticorpi va trebui efectuat după 28 de zile de la primul test.

Noul nostru program de testare a nivelului de anticorpi va fi rapid și simplu. Persoanele care decid că vor să ia parte la acest demers ne vor ajuta să înțelegem mai bine această boală și vor contribui la revenirea cât mai rapidă la normalitate”, a declarat Ministrul britanic al Sănătății, Sajid Javid.

Potrivit Agenției de Securitate Sanitară din Marea Britanie, care va coordona proiectul, opt mii de persoane vor lua parte la programul guvernamental. 

Departamentul de Sănătate și Asistență Socială a precizat că, în cadrul acestui proiect, testele de anticorpi vor fi puse la dispoziția publicului larg pentru prima dată de la dezvoltarea acestora.

Sursa: Sky News

Articole similare