Raport. Defrișările din Pădurea Amazoniană din Brazilia au afectat în ultimul an aproape 10.500 de Km pătrați, fiind cel mai mare nivel din ultimii zece ani.

raport-defrisarile-din-padurea-amazoniana-din-brazilia-au-afectat-in-ultimul-an-aproape-10500-de-km-patrati,-fiind-cel-mai-mare-nivel-din-ultimii-zece-ani.

Între august 2020 – iulie 2021, pădurea tropicală din Brazilia a pierdut 10.476 kilometri pătrați – o suprafață de aproape șapte ori mai mare decât Londra și zona metropolitană înconjurătoare, dar și de 13 ori mai mare decât New York, potrivit datelor publicate de Imazon, un institut de cercetare brazilian care a monitorizat aceste defrișări încă din 2008. Cifra este cu 57% mai mare decât în ​​anul precedent și este considerată cea mai gravă din 2012 până în prezent.

“Doar în iulie 2021, au fost defrișați 2.095 de Km pătrați de pădure, cu 80% mai mult față de aceeași lună din 2020”, transmit autorii raportului, care au publicat și o imagine din satelit.

“Defrișările sunt încă în afara controlului. Brazilia merge împotriva agendei globale privind clima care încearcă să reducă urgent emisiile de gaze cu efect de seră”, a declarat Carlos Souza, unul dintre autorii raportului. Souza a solicitat guvernului brazilian să se implice mai mult pentru a opri distrugerile și pentru a reduce procesul prin care pădurea amazoniană este transformată în teren agricol.

Președintele Jair Bolsonaro a fost acuzat constant de opinia publică că a promovat despădurirea pădurii tropicale, cu toate că a trimis mii de soldați în ultimele luni pentru a combate defrișările și incendiile. Experții spun că politica acestuia s-a dovedit ineficientă. „Datele arată că nu a funcționat. Nicio operațiune militară nu va putea masca sau inversa atacurile guvernului federal împotriva pădurii”, a declarat Marcio Astrini, membru al organizației Climate Observatory. De la preluarea mandatului în 2019, Bolsonaro a încurajat puternic dezvoltarea economică, inclusiv exploatarea forestieră, exploatarea minieră, extinderea activității agricole și construirea unor autostrăzi și baraje în regiune.

Potrivit acestuia, estimările arată că rata de defrișare în 2021 va fi cu aproape 50% mai mare decât în ​​2018, înainte ca Bolsonaro să preia funcția. În iunie, ministrul Mediului a demisionat, pe fondul unei anchete penale care urmărește să afle dacă oficialul a blocat o amplă investigație a poliției privind exploatarea forestieră a Amazonului.

Sursă alternativă: The Guardian

Foto:  Kristofbellens | Dreamstime.com

Articole similare