Anglia. Autoritățile vor instala purificatoare de aer și aparate cu lumină ultravioletă în 30 de școli, ca parte a unui studiu clinic, pentru a vedea dacă reduc transmiterea Covid. În cazul unor rezultate pozitive, tehnologiile vor fi implementate de anul viitor în mai multe școli. 

anglia-autoritatile-vor-instala-purificatoare-de-aer-si-aparate-cu-lumina-ultravioleta-in-30-de-scoli,-ca-parte-a-unui-studiu-clinic,-pentru-a-vedea-daca-reduc-transmiterea-covid-in-cazul-unor-rezultate-pozitive,-tehnologiile-vor-fi-implementate-de-anul-viitor-in-mai-multe-scoli. 

Studiul, realizat de Centrul pentru Cercetare în Educație Aplicată, urmărește să evalueze modul în care purificatoarele de aer și lumina ultravioletă atenuează transmiterea virusului și a altor boli respiratorii în școli. De asemenea, are ca scop să stabilească cât de fezabilă este implementarea acestor tehnologii în școlile primare.

Primele rezultate ale studiului sunt așteptate până la sfârșitul anului. Departamentul de Sănătate și Îngrijire Socială va lua în considerare rezultatele finale și ar putea să implementeze aceste tehnologii în școli din 2022.

Studiul va fi realizat inițial în 30 de școli din Bradford (Anglia) și va costa 1,8 milioane de lire sterline. Dintre aceste școli, o treime va fi echipată cu filtre de aer de particule de înaltă eficiență (HEPA), o treime cu purificatoare UV și o treime nu va beneficia de niciun echipament, astfel că acest grup va fi unul de control.

Potrivit Ghidului sănătății și siguranței, tratamentele cu vapori și ultraviolete ”pot fi opțiuni adecvate pentru a ajuta la controlul răspândirii coronavirusului și la dezinfectarea unui spațiu sau camere mai mare”.

Sursa: Sky News.

Articole similare