Nou incident maritim în largul Emiratelor Arabe Unite, în Golful Oman. Autoritățile britanice avertizează asupra unei ”posibile deturnări” în desfășurare, fără a oferi informații despre nava sau navele implicate.

nou-incident-maritim-in-largul-emiratelor-arabe-unite,-in-golful-oman-autoritatile-britanice-avertizeaza-asupra-unei-”posibile-deturnari”-in-desfasurare,-fara-a-oferi-informatii-despre-nava-sau-navele-implicate.

Conform unor surse citate de Sky News, un grup de opt sau nouă persoane înarmate au urcat la bordul unui vas, în ceea ce Comandamentul operațiunilor maritime comerciale din Marea Britanie (UKMTO) descrie a fi o ”posibilă deturnare”.

UKMTO emisese anterior o notă de atenționare, în care recomanda navelor prudență sporită din cauza unui incident la aproximativ 60 de mile marine la est de Fujairah.

Marți după-amiază, cel puțin cinci nave situate în Marea Arabiei, între Emiratele Arabe Unite și Iran, și-au actualizat statusul în sistemele proprii de urmărire la „Nu se află sub comandă”. Acest lucru indică, în general, că nava nu poate manevra din cauza unor circumstanțe excepționale.

Săptămâna trecută, în urma unui atac cu dronă asupra petrolierului Mercer Street din largul coastelor Oman, doi membri ai echipajului, un român și un britanic, au decedat. Marea Britanie, SUA, Israel și România au acuzat guvernul iranian pentru orchestrarea atacului.

Zona din Marea Arabiei duce la Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzitează aproximativ o cincime din exporturile mondiale pe mare de petrol.

Sursa: Reuters, Sky News

Articole similare