Autoritățile prelungesc până luni restricția de circulație între orele 12 și 20, pentru vehiculele cu masă totală mai mare de 7,5 tone. În continuare, sunt exceptate județele Harghita, Suceava și Botoșani.

autoritatile-prelungesc-pana-luni-restrictia-de-circulatie-intre-orele-12-si-20,-pentru-vehiculele-cu-masa-totala-mai-mare-de-7,5-tone-in-continuare,-sunt-exceptate-judetele-harghita,-suceava-si-botosani.

Restricția a fost anunțată pe 28 iulie după ședința Comandamentului pentru Situații de Urgență, convocată de ministrul Transporturilor. A fost prelungită la scurt timp după ce Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că jumătatea de sud a țării, dar și județele din vest, se vor afla sub Cod Portocaliu de căldură până duminică seară. În restul județelor, este valabilă o avertizare Cod Galben.

Interdicția de circulație a fost introdusă și în județul Neamț, față de anunțul anterior al CNAIR.

”Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, arată Compania de Drumuri, într-un comunicat de presă.

Sunt exceptate:

  • • transporturilor de persoane;
  • • transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
  • • vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
  • • transporturi funerare;
  • • transporturi poştale;
  • • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • • transporturi pentru distribuire de carburanţi;
  • • transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
  • • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • • transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
  • • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
  • • transporturi apă îmbuteliată;
  • • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • • transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Articole similare