Germania. O explozie puternică s-a produs într-un parc industrial din orașul Leverkusen (vestul țării). Autoritățile au închis circulația în zonă. UPDATE: O persoană a decedat, iar alte patru sunt date dispărute în continuare. Cel puțin patru persoane au fost rănite grav.

germania-o-explozie-puternica-s-a-produs-intr-un-parc-industrial-din-orasul-leverkusen-(vestul-tarii)-autoritatile-au-inchis-circulatia-in-zona-update:-o-persoana-a-decedat,-iar-alte-patru-sunt-date-disparute-in-continuare-cel-putin-patru-persoane-au-fost-ranite-grav.

Update ora 15:15. Reprezentanții parcului industrial au anunțat că o persoană a decedat. “Suntem profund zguduiți de moartea tragică a unui coleg”, a spus șeful Chempark. Serviciile de urgență spun că 12 persoane au fost rănite în explozie, iar alte patru au fost rănite grav.

Update ora 13:50 Reprezentanții parcului industrial au transmis că cinci persoane au fost date dispărute și mai multe au fost rănite, dintre care două grav.

Știrea inițială

Reprezentanții parcului industrial Chempark, care găzduiește circa 30 de companii, au spus că explozia a avut loc într-o zonă unde se incinerează deșeuri și nu cunosc, pentru moment, cauza exploziei.

“Locuitorii ar trebui să intre în case și să țină ușile și ferestrele închise”, au spus reprezentanții Chempark. Totodată, Agenția de Protecție Civilă a guvernului german a avertizat cu privire la ”un pericol extrem”.

Mai multe străzi din apropiere, precum și o autostradă au fost închise circulației. La fața locului s-au deplasat pompierii și vehiculele de detectare a poluării.

Firma Bayer și compania chimică Lanxess au vândut în 2019 operatorul Chempark Currenta către Macquarie Infrastructure and Real Assets pentru 3,5 miliarde de euro.

Sursă alternativă: Reuters

Articole similare