Blue Origin urmează să lanseze primul său zbor suborbital cu echipaj uman, al doilea după cel realizat de Virgin Galactic. Misiunea va dura 11 minute, iar nava New Shepard, la bordul căreia se află și Jeff Bezos, va ajunge la peste 100 km altitudine. (Video live)

blue-origin-urmeaza-sa-lanseze-primul-sau-zbor-suborbital-cu-echipaj-uman,-al-doilea-dupa-cel-realizat-de-virgin-galactic-misiunea-va-dura-11-minute,-iar-nava-new-shepard,-la-bordul-careia-se-afla-si-jeff-bezos,-va-ajunge-la-peste-100-km-altitudine.-(video-live)



Capsula New Shepard a fost lansată de pe platforma Blue Origin din Texas, puțin după ora 16 (ora României). A ajuns la aproximativ 100 de kilometri deasupra Pământului și a revenit la sol după 11 minute, coborârea fiind încetinită de un sistem de parașute, similar cu cel de pe rachetele SpaceX, compania lui Elon Musk.

Spre comparație, zborul Virgin Galactic de săptămâna trecută a atins altitudinea de 86 de kilometri. Guvernul SUA o consideră altitudinea de 80 km drept granița cu spațiul cosmic, iar experții NASA spun despre echipajul Blue Origin că poate fi considerat “unul format din astronauți”, având în vedere că aceștia vor urca la 100 km.

Zborul fondatorului Amazon a avut loc în ziua aniversării a 52 de ani de când primul echipaj uman a ajuns pe Lună, în cadrul Misiunii Apollo 11. Totuși, Bezos a ajuns în spațiul suborbital la nouă zile de la decolarea navei SpaceShipTwo, la bordul căreia s-a aflat miliardarul Richard Branson, acela fiind primul zbor suborbital cu echipaj uman al unei companii comerciale. Misiunea care a durat aproximativ o oră, la 80 de kilometri deasupra solului, a fost un succes.

Alături de Bezos s-au aflat doar trei oameni: fratele său Mark Bezos, Wally Funk în vârstă de 82 de ani şi un student în vârstă de 18 ani, Oliver Daemen, care este primul client plătitor la bordul navei și cea mai tânără persoană care ajunge în spațiul suborbital. Totodată, Wally Funk, un fost aviator american în vârstă de 82 de ani, a devenit și ea cea mai în vârstă persoană care a ajuns în spațiul suborbital.

Despre New Shepard, Blue Origin a specificat că are cele mai mari ”ferestre” care au fost duse vreodată în spațiu, ceea ce oferă o priveliște foarte cuprinzătoare.

După zborul inaugural al lui Bezos, Blue Origin și Virgin Galactic se vor întrece în domeniul turismului spațial, un sector în continuă creștere. Ambele companii, alături de SpaceX, deținută de Elon Musk, au obținut autorizațiile din partea autorităților americane pentru operarea zborurilor comerciale cu echipaj uman.

Surse alternative: BBC, CNN.

Sursa foto: Twitter Blue Origin.

Articole similare