Moderna a anunţat că vaccinul său anti-COVID protejează împotriva tuturor variantelor de Covid, inclusiv Delta.

moderna-a-anuntat-ca-vaccinul-sau-anti-covid-protejeaza-impotriva-tuturor-variantelor-de-covid,-inclusiv-delta.

”Ne menținem angajamentul de a studia noile variante, de a genera date și de a le împărtăși pe măsură ce acestea devin disponibile. Aceste noi date sunt încurajatoare și ne întăresc convingerea că vaccinul Moderna COVID-19 oferă protecție împotriva variantelor nou detectate”, a declarat Stéphane Bancel, director executiv al Moderna. “Aceste constatări evidențiază importanța continuării vaccinării populațiilor”, a mai adăugat acesta.

Moderna precizează că vaccinul oferă protecție și împotriva celorlalte tulpini descoperite, nu numai împotriva variantei Delta. Cercetătorii Moderna au prelevat probe de sânge de la opt persoane și au verificat dacă anticorpii oferă imunitate împotriva versiunilor proteinei Spike din diferite variante ale coronavirusului, inclusiv Delta, care a apărut în India. De altfel, cercetările arată că răspunsul imun este mai puternic în fața tulpinii Delta decât în fața celei Beta, descoperită în Africa de Sud. Astfel, compania americană subliniază că vaccinul ”a produs titruri neutralizante împotriva tuturor variantelor testate”.

Comparativ cu cantitatea de anticorpi produși împotriva versiunii principale a virusului, nivelurile de anticorpi neutralizanți împotriva variantei Delta au fost reduse de două ori, dar sunt considerate a fi suficient de ridicate pentru a preveni boala. Totuși, vaccinul Moderna produce de patru ori mai puțini anticorpi împotriva tulpinii ETA, descoperită pentru prima dată în Nigeria, și de opt ori față de o nouă variantă identificată în Angola.

Surse alternative: Bloomberg, Business Insider

Articole similare