Marea Britanie a înregistrat peste 22 de mii de cazuri noi de Covid în ultimele 24 de ore, cel mai mare bilanț zilnic din ianuarie. Autoritățile au menționat o problemă tehnică, iar o parte nespecificată din cazuri trebuia raportată duminică.

marea-britanie-a-inregistrat-peste-22-de-mii-de-cazuri-noi-de-covid-in-ultimele-24-de-ore,-cel-mai-mare-bilant-zilnic-din-ianuarie-autoritatile-au-mentionat-o-problema-tehnica,-iar-o-parte-nespecificata-din-cazuri-trebuia-raportata-duminica.

Numărul crescut de cazuri raportate în ultimele 24 de ore a fost afectat de o problemă tehnică, produsă duminică, iar o parte nespecificată a acestora a fost omisă la raportarea precedentă. S-au înregistrat, totodată, doar trei decese asociate coronavirusului înregistrate în ultimele 24 de ore. Deși în decursul acestei luni numărul cazurilor zilnice de covid a fost în continuă creștere, numărul pacienților din secțiile de ATI și al celor decedate a rămas extrem de scăzut. 

Duminică, autoritățile britanice au raportat 14.876 de cazuri noi de Covid și 11 decese. Numărul de cazuri noi a crescut treptat de la sfârșitul lunii mai, iar ieri media săptămânală a depășit 16 mii, față de trei mii, luna trecută. 

De asemenea, Marea Britanie a vaccinat, în ultimele 24 de ore, aproximativ 140 de mii de persoane cu prima doză și peste 123 de mii cu cea de-a doua. Noul Ministru al Sănătății, Sajid Javid, a precizat că ultimele restricții vor fi ridicate la 19 iulie, iar Boris Johnson a confirmat, spunând că “este foarte probabil ca oamenii să se întoarcă la viața de dinaintea pandemiei la 19 iulie”. 

Sursa: BBC, GOV.UK.

Articole similare