Miami. Amplă operațiune de salvare, după prăbușirea unei clădiri de 12 etaje. Momentan, nu sunt informații oficiale despre bilanțul victimelor, dar presa americană transmite că cel puțin opt persoane au fost rănite grav și una a decedat. Nu este clar ce a provocat prăbușirea.

miami-ampla-operatiune-de-salvare,-dupa-prabusirea-unei-cladiri-de-12-etaje-momentan,-nu-sunt-informatii-oficiale-despre-bilantul-victimelor,-dar-presa-americana-transmite-ca-cel-putin-opt-persoane-au-fost-ranite-grav-si-una-a-decedat-nu-este-clar-ce-a-provocat-prabusirea.

Peste 80 de echipe de pompieri și de salvatori au fost mobilizate în cadrul operațiunilor de salvare, după cum a informat Departamentul pentru Situații de Urgență din comitatul Miami-Dade.

Presa internațională scrie că o mulțime de persoane s-au adunat în preajma dărâmăturilor, păstrând o distanță de siguranță, pentru a asista sau a ajuta la misiunea de salvare. Martorii din blocurile vecine au transmis că ”întreaga construcție a început să tremure brusc. Când ne-am uitat pe fereastră, două treimi din aceasta erau la pământ. Inițial am crezut că a fost lovită de o furtună”.

Potrivit presei americane, clădirea a fost construită în anul 1981 și are peste o sută de apartamente.

Surse alternative: Reuters, BBC.

Articole similare