Comentariu FT. Spre deosebire de cei patru președinți americani cu care Putin s-a întâlnit anterior, Biden și-a propus un obiectiv modest dar mai realist, de stabilizare a relațiilor SUA cu Rusia, pentru a obține, pe termen lungă, o slăbire a legăturii dintre Rusia și China.

comentariu-ft-spre-deosebire-de-cei-patru-presedinti-americani-cu-care-putin-s-a-intalnit-anterior,-biden-si-a-propus-un-obiectiv-modest-dar-mai-realist,-de-stabilizare-a-relatiilor-sua-cu-rusia,-pentru-a-obtine,-pe-termen-lunga,-o-slabire-a-legaturii-dintre-rusia-si-china.

Vladimir Putin s-a întâlnit în lunga sa carieră politică cu patru președinți americani, iar Joe Biden este al cincilea. Spre deosebire de primii patru, Biden a intrat la întâlnirea cu Putin cu așteptări foarte mici. Modestia obiectivului lui Biden – de a stabiliza relațiile cu principalul adversar militar al Americii – a transmis un realism pe care președinții americani de dinanintea sa nu l-au avut.

Biden nu a lăudat capacitatea lui Putin de a restabili libertatea și prosperitatea Rusiei, așa cum a făcut Bill Clinton în 2000 la scurt timp după ce Putin a fost ales președinte. Nici nu “a simțit sufletul lui Putin”, așa cum susținea George W. Bush în 2001. El nu a urmărit o “resetare ambițioasă” a relațiilor SUA-Rusia, așa cum a dorit Barack Obama în 2009. Tonul public al lui Biden față de Putin a fost la un milion de mile distanță față de admirația pe care Donald Trump a exprimat-o la Helsinki când l-a întâlnit pe Putin, în 2018.

După mai bine de două decenii la putere, este puțin probabil ca acest urs rus să-și schimbe obiceiurile. Scopul lui Biden este să-l convingă pe Putin să aibă o atitudine mai moderată și mai puțin periculoasă.

Acest obiectiv este mai dificil decât pare. Acasă, Biden se confruntă cu acuzații din partea republicanilor și a unor specialiști în politică externă, pentru că s-a întâlnit cu Putin, gestul de a fi în același loc cu președintele Americii fiind văzut ca o recompensă nemeritată pentru un adversar care sponsorizează atacuri cibernetice regulate asupra SUA și un război informațional împotriva democrației occidentale.

“Adversarii noștri îi pot simți teama lui Biden”, a declarat Mark Meadows, fostul șef de cabinet al lui Trump la Fox News, înainte de summit. Acești critici nu se împiedică de faptul că tot ei au apărat performanța lui Trump de la Helsinki, precum și povestea de dragoste dintre acesta și liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Joe Biden trebuie să gestioneze politica nerăbdării în era social media. În cazul în care abordarea sa diplomatică de “grădinar meticulos” funcționează, roadele ar putea fi culese peste ani de zile – o relație SUA-Rusia mai puțin toxică.

Timpul va dovedi sau nu și capacitatea lui Biden de a se asigura că aliații europeni ai Americii rămân pe scenariul convenit la summit-urile G7 și NATO de săptămâna trecută. Disponibilitatea acestora de a susține unitatea occidentală în fața Rusiei poate fi diminuată de temerile că Biden ar putea fi un președinte cu doar un singur mandat, căci dacă nu este cert că Biden va mai fi în funcție peste trei ani și jumătate, Putin aproape sigur va fi.

Totuși, cea mai mare provocare o reprezintă acțiunile lui Putin, imprevizibile prin design. Scopul suprem al politicii externe al lui Biden este de a ține sub control o Chină din ce în ce mai încrezătoare, iar un element cheie al strategiei sale este de a încadra competiția globală dintre SUA și China (cu Rusia, ca locotenent autocratic al Chinei) în termeni de democrație versus autocrație. Până aici totul ar fi bine, dacă prietenii Americii n-ar avea unele îngrijorări legate de direcția politicii americane – departe de fi reușit alungarea forțelor Trumpismului, victoria lui Biden la alegerile din SUA au grăbit preluarea deplină a partidului republican de către Donald Trump. Pentru observatorii europeni, cea mai concretă luptă între democrație și autocrație din lume ar putea avea loc, de fapt, în Statele Unite.

Deci, cum ne putem da seama dacă Biden a făcut sau nu progrese cu Putin? În principal, dacă anumite lucruri nu se mai întâmplă, cum ar fi de exemplu presiunile rusești asupra estului Ucrainei, sprijinul pentru pirateria internațională, inclusiv în privința devierii zborului Ryanair de către autoritățile din Belarus, și longevitatea lui Alexei Navalny, liderul opoziției ruse aflat în închisoare, al cărui nume Putin refuză și să îl pronunțe. Absența unor atacuri cibernetice de amploare asupra SUA, așa cum a fost SolarWinds la începutul acestui an, ar fi un alt punct de referință.

Un alt semn, mai ambițios, al succesului lui Biden, ar fi o slăbire a legăturilor dintre Rusia și China. Regretatul Zbigniew Brzezinski, fost consilier de securitate națională al SUA, a descris-o drept “alianța frustraților”. O relație mai puțin contradictorie între SUA și Rusia ar putea slăbi îmbrățișarea dintre Moscova și Beijing, dar acest obiectiv poate fi atins doar pe termen foarte lung. Deocamdată, Biden trebuie să se mulțumească cu contraste modeste – cel puțin acum, la Geneva, cei doi lideri au ținut conferințe de presă separate, spre deosebire de conferința de presă comună a lui Putin din 2018 cu Donald Trump, în care liderul rus nici nu și-a mai stăpânit rânjetul.

Traducere integrală Financial Times

Articole similare