China a lansat cu succes prima misiune cu echipaj uman spre noua sa stație spațială. Cei trei astronauți vor sta trei luni la bordul stației, care este încă în construcție.

Este cea mai lungă misiune spaţială cu echipaj uman a Chinei de până acum și, totodată, prima din ultimii cinci ani. Racheta va ajunge la modulul Tianhe al stației spațiale chineze, aflată încă în construcții. Shenzhou-12 este a treia dintr-un total de 11 misiuni (dintre care patru vor fi cu Continuă lectura

Site-urile de internet ale mai multor companii multinaționale din întreaga lume au căzut în această dimineață. Printre ele, companii aeriene și chiar bănci din SUA și Australia.

Potrivit Downdetector sunt mii de sesizări privind nefuncționarea site-urilor de internet ale unor companii precum American Airlines, Southwest Airlines, United Airlines și Delta Air Lines, precum și principalele bănci australiene. System outage: Website and Guest Contact Centre. pic.twitter.com/6pybOK5G09 — Virgin Australia (@VirginAustralia) June 17, 2021 Acum aproape două săptămâni, o problemă Continuă lectura

Comentariu FT. Spre deosebire de cei patru președinți americani cu care Putin s-a întâlnit anterior, Biden și-a propus un obiectiv modest dar mai realist, de stabilizare a relațiilor SUA cu Rusia, pentru a obține, pe termen lungă, o slăbire a legăturii dintre Rusia și China.

Vladimir Putin s-a întâlnit în lunga sa carieră politică cu patru președinți americani, iar Joe Biden este al cincilea. Spre deosebire de primii patru, Biden a intrat la întâlnirea cu Putin cu așteptări foarte mici. Modestia obiectivului lui Biden – de a stabiliza relațiile cu principalul adversar militar al Americii Continuă lectura

Roma. Poliția a dezamorsat o bombă, plasată sub mașina unui oficial local, la doar doi kilometri de Stadio Olimpico, cu câteva ore înainte de meciul dintre Italia și Elveția.

Vehiculul îi aparținea lui Marco Doria, un oficial local responsabil cu restaurarea parcurilor și care a primit amenințări în trecut. Era parcat într-un cartier rezidențial din apropierea stadionului, iar echipa pirotehnică a fost alertată miercuri după-amiază. Ulterior, strada a fost blocată, iar experții au dezamorsat explobilul care, potrivit presei italiene, era Continuă lectura

Raport al Institutului de Cercetare a Calității Vieții: Mai mult de jumătate dintre români (56%) ar recomanda unei persoane apropiate să se vaccineze împotriva Covid-19. Persoanele cu studii superioare și vârstnicii, cei mai favorabili inoculării.

La un an și jumătate de la izbucnirea pandemiei, aproximativ 6% (între 800 de mii și 900 de mii) dintre cetățenii României “afirmă deschis că nu există noul coronavirus“, potrivit raportului Institutului. Principalele rezultate ale cercetării: 56% dintre cetăţeni ar recomanda unei persoane apropiate să se vaccineze împotriva coronavirusului. Categoriile de Continuă lectura

Joe Biden, după summitul cu Vladimir Putin: Rusia a avut mult de pierdut în materie de credibilitate. Există limite în domeniul războiului cibernetic si el știe că SUA au capacități uriașe. Nu cred că își dorește un război rece. Vom vedea dacă aceste discuții au reprezentat un progres.

Cei doi șefi de stat au ales să susțină separat conferințe de presă, la finalul întâlnirii de la Geneva. Joe Biden s-a adresat reporterilor la circa o oră și jumătate după Vladimir Putin. În deschiderea conferinței, președintele american a afirmat că își dorește ca relația dintre SUA și Rusia să Continuă lectura

Comisia Europeană a aprobat planurile de recuperare economică ale Portugaliei și Spaniei. Primii bani vor fi primiți în iulie. Portugalia este prima țară din UE al cărei plan a fost aprobat.

Update ora 21:30 Într-un comunicat de presă, Comisia Europeană a anunțat că susține planul de revenire economică al Spaniei, în valoare de 69.5 miliarde de euro: ”planul spaniol de recuperare și reziliență contribuie în mod adecvat la toți cei șase piloni ai regulamentului”. 40% din bani au fost alocați de Spania Continuă lectura

Moscova. Autoritățile introduc obligativitatea ca în termen de cel mult o lună să fie vaccinați cel puţin 60% dintre angajaţii sectorului serviciilor (comerț, educație, sănătate, transport public), ca urmare a creșterii rapide a numărului de noi cazuri Covid.

Autoritățile spun că până pe 15 iulie, 60% dintre angajații din comerț, educație, sănătate transportul public și alte domenii care furnizează servicii unui număr mare de oameni trebuie să facă prima doză de vaccin, iar până pe 15 august să fie complet imunizați.   ”Depinde de fiecare dacă se vaccinează sau Continuă lectura

SUA. Amazon deschide mâine primul magazin de dimensiuni mari, dotat cu tehnologia “Just Walk Out”. Clienții își așează cumpărăturile într-un cărucior inteligent care le scanează produsele, iar apoi pleacă, fără să mai treacă pe la casă. Contul le este debitat automat cu contravaloarea cumpărăturilor.

Tehnologia Just Walk Out este bazată pe un sistem de senzori și cântare inteligente, care vor recunoaște momentul în care un produs este preluat sau pus înapoi de pe raft, dacă se răzgândește astfel că simpla așezare a unui produs în cărucior nu este echivalentă cu scanarea sa la casa Continuă lectura

Prima întâlnire dintre Joe Biden și Vladimir Putin s-a încheiat. Președintele rus a susțin o conferință de presă separată în care a anunțat că ambasadorii celor două state se vor întoarce la posturi și a adăugat că cele două părți vor colabora în domeniul securității cibernetice.

Update ora 19:00. Întâlnirea dintre președintele Statelor Unite, Joe Biden, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a desfășurat în două etape. Vladimir Putin a ieșit primul în fața presei. Principalele declarații ale lui Vladimir Putin: Întâlnirea a fost fundamentală, deși avem multe opinii divergente. Cred ca discuția a fost constructivă. Am Continuă lectura