Alexander Adamescu a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul în care este acuzat că a dat mită unor judecători. Fiul fostului om de afaceri Dan Adamescu se află în prezent în procedură de extrădare din Marea Britanie.

alexander-adamescu-a-fost-trimis-in-judecata-de-dna,-in-dosarul-in-care-este-acuzat-ca-a-dat-mita-unor-judecatori-fiul-fostului-om-de-afaceri-dan-adamescu-se-afla-in-prezent-in-procedura-de-extradare-din-marea-britanie.

Alexander Adamescu este acuzat că, împreună cu tatăl său, Dan Adamescu (decedat ulterior), a mituit doi judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti cu scopul ca aceștia să favorizeze companiile familiei Adamescu, în cadrul unor proceduri de insolvenţă. 

Concret, în cursul lunilor iunie 2013 și decembrie 2013, aceștia ar fi remis, prin intermediari, sumele de 15 mii de euro, respectiv 23 de mii de lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București – Secția VII Civilă pentru ca, în schimb, aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Dan Adamescu.

În cursul anului 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizii definitive de condamnare față de cei doi judecători și față de tatăl lui Alexander Adamescu, ulterior decedat. Alexander Adamescu se află în prezent în procedură de extrădare din Marea Britanie în în România, în condiţiile în care, pe 20 octombrie 2020, Curtea Supremă a Regatului Unit i-a respins apelul împotriva deciziei de extrădare din aprilie 2018.

Articole similare