Fotbal. FRF anunță că aproximativ 9.100 de persoane au asistat la meciul dintre Austria și Macedonia de Nord, de pe Arena Națională. Dintre acestea, circa trei sferturi erau vaccinate.

fotbal-frf-anunta-ca-aproximativ-9100-de-persoane-au-asistat-la-meciul-dintre-austria-si-macedonia-de-nord,-de-pe-arena-nationala-dintre-acestea,-circa-trei-sferturi-erau-vaccinate.

Numărul spectatorilor prezenți în tribune la meciul dintre Austria și Macedonia de Nord a fost sub limita maximă de circa 13 mii, permisă de autoritățile române. Duminică a avut primul meci găzduit de România la un turneu final al Campionatului European, încheiat cu scorul de 3-1 pentru reprezentativa Austriei.

”Dintre cei 9082 de spectatori din tribune, 76% au primit brățările de acces pe baza actelor medicale care dovedeau vaccinarea cu schemă completă, trecerea prin boală în ultimele 90 de zile sau un test RT-PCR negativ din ultimele 72 de ore. Ultimele două situații au fost extrem de rare, principala cale de imunizare fiind vaccinarea.

Restul spectatorilor în număr de 2136 au primit brățările de acces în urma testării rapide în centrele medicale acreditate EURO 2020 de la OK Medical și Complet Medical, începând cu 24 de ore înaintea deschiderii porților Arenei Naționale. Nu s-a semnalat niciun test pozitiv.

Personalul care a organizat meciul și cel care a asigurat serviciile pentru spectatori a fost de asemenea verificat: 976 de persoane erau imunizate prin vaccinare sau trecere prin boală, iar 376 au fost testate rapid – zero cazuri pozitive”, precizează Federația Română de Fotbal.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole similare