Cele mai dezvoltate șapte națiuni ale planetei (G7) vor dona un miliard de doze de vaccin anti-Covid țărilor sărace. Jumătate din acestea reprezintă contribuția SUA, în timp ce UK și Canada vor dona câte 100 de milioane de doze.

cele-mai-dezvoltate-sapte-natiuni-ale-planetei-(g7)-vor-dona-un-miliard-de-doze-de-vaccin-anti-covid-tarilor-sarace-jumatate-din-acestea-reprezinta-contributia-sua,-in-timp-ce-uk-si-canada-vor-dona-cate-100-de-milioane-de-doze.

“Avem nevoie de mai mult decât atât. Avem nevoie de un plan global de vaccinare. Trebuie să acționăm logic, urgent și cu prioritățile unei economii de război. Suntem încă departe de a obține acest lucru”, a spus Antonio Guterres, secretarul general al ONU, care a salutat această mișcare și a avertizat că, dacă oamenii din țările în curs de dezvoltare nu vor fi inoculați rapid, virusul ar putea dezvolta mutații rezistente la actualele vaccinuri.

Estimările arată că este nevoie în total de 11 miliarde de doze de vaccin anti-Covid. Din cele aproape 8 miliarde de oameni de pe planetă, până acum doar 2,2 miliarde de persoane au primit vaccinul, majoritatea din SUA, Uniunea Europeană, Marea Britanie, Israel sau Bahrain, așadar din țări foarte bogate.

Nu este clar deocamdată dacă G7 oferă, alături de dozele de vaccin și distribuirea acestora, o provocare logistică importantă.

De asemenea, discuțiile de la G7 par să se concentreze acum pe liberalizarea patentelor de producție a vaccinurilor anti-Covid, intenție anunțată inițial de Statele Unite și respinsă de Uniunea Europeană. Aparent, președintele Franței, Emmanuel Macron sprijină această idee.

Sursă alternativă: Reuters

Articole similare