Grupul Renault regrupează trei fabrici din nordul Franței și înființează ElectriCity, despre care spune că va fi cea mai eficientă unitate de producție a vehiculelor electrice din Europa.

Prin proiectul ElectriCity au fost reunite uzinele din Douai, Maubeuge și Ruitz, cu aproape 5.000 de angajați. Într-un comunicat de presă, constructorul francez anunță că astfel va crea 700 de locuri de muncă și va înființa un centru de formare pentru ingineri, în următorii patru ani. De asemenea, precizează că Continuă lectura

Washington Post: Administrația Biden va cumpăra 500 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid produse de Pfizer, pe care le va dona statelor care nu își permit vaccinuri.

Informația a fost dezvăluită publicației Washington Post de către trei surse apropiate administrației. Potrivit acestora, președintele Biden va anunțat demersul în această săptămână, la summit-ul G7 găzduit de Marea Britanie.  Pentru moment, Casa Albă și producătorul Pfizer nu au făcut comentarii despre subiect. Recent, președinția americană a anunțat că va Continuă lectura

SUA. Numărul locurilor de muncă neocupate a atins maximul ultimilor 20 de ani în luna aprilie, după ce patru milioane de angajați (cei mai mulți din ultimele două decenii) au renunțat la slujbe.

Majoritatea celor care au renunțat la o slujbă lucrau în sectorul comerțului cu amănuntul, care deja se confruntă cu o criză de personal. Potrivit raportului Departamentului pentru Muncă, peste 9,3 milioane locuri de job-uri erau vacante la finalul lunii aprilie, cu 12% mai multe față de martie. Cele mai multe Continuă lectura

Pandemia a schimbat semnificativ topul anual al orașelor din lume în care se trăiește cel mai bine. Opt orașe din regiunea Asia-Pacific au ajuns în top zece, datorită răspunsului eficient la pandemie, în timp ce orașele europene au scăzut în clasament.

Pe primul loc în topul anual al orașelor cu cel mai ridicat nivel de trai realizat de Economist Intelligence Unit (EIU) a urcat Auckland din Noua Zeelandă. Următoarele locuri sunt ocupate de alte patru orașe din regiunea Asia-Pacific: Osaka, Adelaide, Tokyo și Wellington. Viena, care a ocupat prima poziție doi Continuă lectura

Fotbal. Cele șase cluburi engleze fondatoare ale Super Ligii europene au fost amendate de Premier League cu câte 20 de milioane de lire sterline. Totodată, acestea vor fi penalizate cu 30 de puncte dacă în viitor se vor mai alătura unei competiții neautorizate.

Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City, Manchester United și Tottenham Hotspurs, care s-au înscris în Super Liga Europeană la începutul acestui an, au fost de acord să plătească 20 de milioane de lire sterline (28 milioane de dolari) ca parte a unei înțelegeri cu Premier League, scrie presa britanică citată de Continuă lectura

Marea Britanie. Oficiul Național de Statistică estimează că aproximativ 80% dintre adulți au anticorpi Covid. Sunt luate în calcul atât persoanele care s-au vaccinat, cât și cele care s-au vindecat de Covid.

Potrivit ONS, în Anglia, aproximativ 8 din 10 adulți au anticorpi (80,3%). În Țara Galilor, ponderea adulților care au anticorpi este de 82,7%, în timp ce în Irlanda de Nord ponderea este de 79,9%. În Scoția, în schimb, procentul este ușor mai mic, de 72,6% din populația adultă. Ultimele date Continuă lectura

Guvernul a aprobat proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat și care prevede că vârsta de pensionare poate fi extinsă opțional la 70 de ani, în cazul celor care vor să mai muncească. Urmează votul în Parlament.

Premierul Florin Cîțu a anunțat aprobarea, în ședința de guvern, a proiectului de lege care interzice cumulul salariului cu pensia pentru persoanele angajate la stat.  Totodată, proiectul de act normativ prevede creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani. ”Este un proiect de lege care merge în Parlament Continuă lectura

Starea de alertă va fi prelungită cu încă o lună, din 12 iunie. Guvernul a decis că la nunți și botezuri desfășurate la interior pot participa până la 200 de persoane, dacă toate sunt vaccinate, testate anterior sau au avut Covid.

De asemenea, guvernul a aprobat organizarea de mitinguri electorale cu cel mult o mie de persoane. Principalele declarații ale șefului DSU, Raed Arafat: Despre participarea la meciul din optimi de la EURO 2020 , cu până la 50% din capacitatea Arenei Naționale: În cazul în care se depășește 25%, va Continuă lectura

Reportaj Insider. Companiile de tehnologie din China folosesc un software numit “Al treilea ochi”, pentru a monitoriza dacă angajații respectă programul de 12 ore de lucru, șase zile pe săptămână.

“Lucram între 12 și 16 ore în programare, scriind cod. Am avut o cădere nervoasă când șeful meu a venit într-o zi cu o hârtie, întrebându-mă de ce mă uitasem la două videoclipuri în loc să îmi fac treaba”, a spus Jiang Yi, 32 de ani, născut în Beijing. La Continuă lectura

Analiză DW. Întreruperile de funcționare a internetului de săptămâna aceasta demonstrează cât de fragilă este infrastructura globală în acest domeniu. Experții spun că reprezintă o problemă majoră faptul că întregul sistem este găzduit doar de câteva companii.

Problema tehnică de marți care a oprit funcționarea mai multor site-uri populare precum Amazon, The New York Times sau paginile de internet ale Casei Albe demonstrează fragilitatea infrastructurii globale din acest domeniu.  Analiștii estimează că pierderile provocate companiilor de către această criză pot ajunge la sute de milioane de dolari, Continuă lectura