Rusia intenționează să-și limiteze și mai mult exporturile de cereale și produse alimentare de bază, pentru a-și proteja populația săracă de creșterea globală a prețurilor. Acestea s-au scumpit în ultimul an, la nivel mondial, cu 40%.

rusia-intentioneaza-sa-si-limiteze-si-mai-mult-exporturile-de-cereale-si-produse-alimentare-de-baza,-pentru-a-si-proteja-populatia-saraca-de-cresterea-globala-a-preturilor-acestea-s-au-scumpit-in-ultimul-an,-la-nivel-mondial,-cu-40%.

Ministrul Economiei a avertizat că Rusia este pregătită să reducă și mai mult exporturile, după ce Kremlinul a decis să plafoneze prețurile interne de comercializare a produselor de bază. Maxim Reshetnikov a declarat pentru Financial Times că Rusia, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, caută o soluție în acest sens. Prețurile alimentelor sunt o problemă politică cheie pentru Kremlin, dat fiind că 20 de milioane de ruși (unul din șapte), trăiesc sub pragul sărăciei.

În decembrie 2020, Vladimir Putin a ordonat plafonarea temporară a prețurilor produselor alimentare de bază, cum ar fi făina, zahărul și uleiul alimentar, iar în ianuarie a crescut taxele de export pentru grâu.

Ministrul Economiei spune acum că Rusia va continua cu noi măsuri restrictive pentru export, așa cum ar fi un tarif variabil, “un sistem de taxare flexibil” ce va fi introdus pe măsură ce prețurile vor continua să crească. În același timp, Kremlinul va anula plafonarea prețurilor interne și le va înlocui cu un sistem de subvenții pentru anumite produse de bază, așa cum ar fi pâinea.

Rusia a interzis majoritatea importurilor de alimente occidentale în 2014, ca răspuns la sancțiunile SUA și UE de după invadarea Crimeei. Exporturile anuale de grâu, în valoare de 419 miliarde de dolari, reprezintă aproape 8% din totaul exporturilor rusești.

Sursa: Financial Times

Foto: Artem MedvedievDreamstime.com

Articole similare