ANRE anunță că nu mai este necesar actul de proprietate la încheierea contractelor de energie. Precizează că o declarație pe proprie răspundere e suficientă.

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a simplificat procedurile de contractare și de stabilire a consumului de energie electrică pentru clienții finali. Astfel, Autoritatea a eliminat obligativitatea prezentării/depunerii la furnizor de către client a actelor de spațiu la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice. Principalele schimbări: 1. Flexibilizarea Continuă lectura

Renault vrea ca 65% dintre vehiculele pe care le va comercializa în Europa să fie electrice în 2025, iar procentul să crească la 90% în 2030.

Grupul Renault și-a prezentat planurile de electrificare a vehiculelor din gamă. Astfel, producătorul auto francez intenționează să lanseze zece noi modele electrice până în 2025, dintre care șapte vor fi comercializate sub brandul Renault. Totodată, Renault vrea să reducă în următorul deceniu cu 60% costurile bateriilor electrice și cu 30% Continuă lectura

Moderna a anunţat că vaccinul său anti-COVID protejează împotriva tuturor variantelor de Covid, inclusiv Delta.

”Ne menținem angajamentul de a studia noile variante, de a genera date și de a le împărtăși pe măsură ce acestea devin disponibile. Aceste noi date sunt încurajatoare și ne întăresc convingerea că vaccinul Moderna COVID-19 oferă protecție împotriva variantelor nou detectate”, a declarat Stéphane Bancel, director executiv al Moderna. Continuă lectura

Coronavirus România. Doar patru decese provocate de Covid în ultimele 24 de ore. INSP a raportat însă 177 de decese mai vechi, consemnate astăzi. În acest interval au fost depistate 52 de cazuri noi, din 26.674 de teste (0,19%), dintre care 11.723 de teste rapide. La ATI sunt 73 de pacienți.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat miercuri (30 iunie) 52 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 181 de decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la 1.080.792, dintre care 33.786 au decedat, iar 1.045.351 au fost declarate vindecate. Distinct de cazurile nou confirmate, în Continuă lectura

Facebook implementează și în România instrumentul ”Alertă Răpire Copil”, prin care va mediatiza cazurile copiilor dispăruți, folosind informații furnizate de Poliția Română.

“Alertă Răpire Copil” este un mecanism național de alertă publică, care se declanșează în situații de răpire a unui copil ori în situații în care este vorba despre un copil dispărut, a cărui viață poate fi în pericol. România este cea de-a 24-a țară din lume care colaborează cu Facebook Continuă lectura

Canada. Nou record de temperatură, după cel de duminică. La stația meteorologică din orașul Lytton, în Columbia Britanică, termometrele au indicat 49,5 grade Celsius. Cu doar două zile în urmă, în aceeași regiune, fusese stabilit recordul de 46,1 grade.

Poliția orașului Vancouver, din aceeași regiune, a anunțat că în ultimele patru zile, 130 de persoane ”au murit subit”. Mulți dintre ei erau bătrâni sau aveau comorbidități, iar valul de căldură le-a agravat sănătatea și a condus la deces. BBC notează că și în nord-vestul Statelor Unite, la granița cu Continuă lectura

În primele cinci luni ale anului s-au eliberat cu 40% mai multe autorizații de construcții pentru clădiri rezidențiale, decât în perioada similară din 2020. Creșteri s-au înregistrat în toate regiunile.

Mai exact, în primele cinci luni ale acestui an s-au eliberat 19.550 de autorizații de construcție pentru clădiri rezidențiale, cu 39,75% mai multe față de perioada ianuarie – mai 2020, afectată de restricțiile dure impuse pe fondul pandemiei. În fiecare regiune a țării s-au înregistrat creșteri, după cum urmează: Sud-Muntenia Continuă lectura

Meteorologii au emis avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi și vijelii, pentru aproape toată țara, valabile până mâine la prânz. În același timp, în mai multe județe din vestul și jumătatea sudică a țării sunt în vigoare două coduri de caniculă.

Astfel, pentru județele în care este în vigoare Codul Portocaliu, conform hărții, meteorologii anunță vijelii puternice, grindină și ploi abundente: vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră, frecvente descărcări electrice și grindină. Aversele Continuă lectura

STS anunță că de mâine platforma pentru eliberarea certificatelor digitale UE privind Covid va fi operațională. Explică pașii de urmat pentru descărcarea certificatului. Timpul de generare poate fi de la câteva secunde, până la o oră.

”Portalul web de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie 2021. Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranță pe timpul pandemiei de COVID-19 vor avea la dispoziție, începând de joi, platforma https://certificat-covid.gov.ro. Interfața Continuă lectura

Suceava. Accident grav la Gura Humorului (DN 17), între două microbuze și un autoturism. 15 persoane implicate, dintre care șapte sunt evaluate medical la fața locului. A fost activat Planul Roșu de intervenție. Circulația este blocată.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza unui accident în care au fost implicate două microbuze și un autoturism, traficul este oprit pe DN 17, la intrarea în localitatea Gura Humorului dinspre Fălticeni, județul Suceava. Șapte persoane sunt evaluate medical la fața locului pentru a se Continuă lectura