Un grup de cercetători se solidarizează cu o expertă care a identificat mai multe erori într-un studiu despre beneficiile hidroxiclorochinei în tratarea Covid-19, promovat și de Donald Trump. Autorul studiului a dat-o în judecată pe cercetătoare pentru ”contestarea integrității unor studii medicale și defăimare”.

un-grup-de-cercetatori-se-solidarizeaza-cu-o-experta-care-a-identificat-mai-multe-erori-intr-un-studiu-despre-beneficiile-hidroxiclorochinei-in-tratarea-covid-19,-promovat-si-de-donald-trump-autorul-studiului-a-dat-o-in-judecata-pe-cercetatoare-pentru-”contestarea-integritatii-unor-studii-medicale-si-defaimare”.

Foto: Didier Raoult (stânga) / Elisabeth Bik (dreapta)

Competența lui Elisabeth Bik, specializată în identificarea abaterilor și erorilor în studiile științifice, este recunoscută la nivel mondial, notează The Guardian. Cercetătoarea cu origini olandeze a fost dată în judecată de către Didier Raoult, un controversat medic infecționist francez, într-un caz înregistrat la Parchetul General din Franța.

În luna martie 2020, când comunitatea medicală căuta tratamente pentru Covid-19, epidemiologul Didier Raoult a publicat un studiu despre beneficiile hidroxiclorochinei (medicament pentru malarie) în combinație cu antibioticele. 

Elisabeth Bik, angajată de mai multe institute să identifice erori în astfel de lucrări, a transmis că demersul lui Raoult “ridică multe semne de întrebare”, deoarece grupul pe care a fost testată schema de tratament nu avea aceleași caracteristici cu grupul de control, căruia i s-a administrat placebo. Bik a subliniat că participanții din cele două grupuri nu au fost selectați după criterii care să corespundă (vârstă, sex, stadiul bolii) și nici nu au fost monitorizați în aceleași condiții. Altă neconcordanță constatată – șase pacienți nu au mai fost incluși în partea de final, în care sunt prezentate rezultatele. Trei dintre aceștia au fost, până la urmă, internați în secții de terapie intensivă, iar altul a decedat.

La patru luni după apariția studiului, Societatea franceză de Boli Infecțioase l-a respins și chiar a depus o plângere pe numele lui Raoult, susținând că nu există suficiente dovezi pentru a susține beneficiile hidroxiclorochinei. Studii ulterioare au arătat că substanța poate avea, în anumite situații, un impact asupra parcursului bolii, dar unul foarte mic și, cel mai des nu are niciun efect.

Totuși, concluziile obținute de Raoult au fost promovate intens de numeroase vedete și de către președintele american de atunci, Donald Trump, lucru care a sporit consumul de hidroxiclorochină. Din momentul în care Bik și-a publicat analiza, Raoult și susținătorii săi au denigrat-o și au lansat în presă mai multe atacuri, în final depunând și o plângere penală.

În semn de susținere peste 500 de cercetători au semnat scrisoarea prin care cer protejarea avertizorilor de integritate din domeniul științei și medicinei.

Sursa: The Guardian.

Articole similare