Raport. Douăzeci de mari companii sunt responsabile pentru producerea a mai mult de jumătate din cantitatea de deșeuri din plastic din întreaga lume. Între acestea se află atât companii private, cât și de stat.

raport-douazeci-de-mari-companii-sunt-responsabile-pentru-producerea-a-mai-mult-de-jumatate-din-cantitatea-de-deseuri-din-plastic-din-intreaga-lume-intre-acestea-se-afla-atat-companii-private,-cat-si-de-stat.

Indexul întocmit de cercetători se referă la cantitatea de deșeuri din plastic la nivelul anului 2019, de circa 130 de milioane de tone. Printre companiile responsabile pentru 55% din deșeurile de ambalaje din plastic din lume se află atât companii de stat, cât și firme private multinaționale, inclusiv giganți din industria petrolului și gazelor și companii din industria chimică, potrivit unei noi analize cuprinzătoare. 

În fruntea clasamentului se află ExxonMobil, responsabilă de 5,9 milioane de tone de deșeuri de unică folosință, conform studiului, fiind urmată de Dow (industria chimică) cu 5,5 milioane de tone și Sinopec, cu 5,3 milioane. Dintre cele 20 de companii, 11 sunt din Asia, patru din Europa, trei din America de Nord, două din America Latina și numai una din Orientul Mijlociu. Raportul întocmește și un top al statelor cu cele mai multe deșeuri pe cap de locuitor, condus de Australia, SUA, Coreea de Sud și Marea Britanie. 

Raportul mai cuprinde și topul băncilor importante care finanțează producția de polimeri, iar între acestea se numără Barclays, HSBC, Bank of America, Citigroup sau JP Morgan Chase.

Experții atrag atenția că deșeurile din plastic, produse în mare parte din combustibil fosil, nu fac decât să alimenteze criza climatică și conduc la o catastrofă de mediu, întrucât sunt și foarte greu de reciclat. Aceștia arată că numai 10-15% din cantitatea de produse din plastic este reciclată anual.

Autorii studiului atrag atenția că în următorii cinci ani capacitatea de producție a polimerilor de plastic va crește cu 30%, iar în 2050, activitatea de producere a plasticului va genera 5-10% din volumul total al gazelor cu efect de seră.

În întocmirea Indexului Companiilor Producătoare de Deșeuri din Plastic au fost implicate London School of Economics, Institutul de Mediu din Stockholm și Wood Mackenzie, un grup de consultanță din domeniul energiei.

Sursa: The Guardian.

Articole similare