A doua zi cu peste 110 mii de persoane vaccinate, dintre care aproape 45 de mii cu prima doză. Circa șase mii de români s-au vaccinat cu serul de la Johnson&Johnson.

a-doua-zi-cu-peste-110-mii-de-persoane-vaccinate,-dintre-care-aproape-45-de-mii-cu-prima-doza-circa-sase-mii-de-romani-s-au-vaccinat-cu-serul-de-la-johnson&johnson.

Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 110.314 persoane, dintre care 44.960 cu prima doză și 65.354 cu două doze. Cele mai multe vaccinuri administrate au fost de la Pfizer – 89.406, AstraZeneca – 7.758, dintre care doar 280 cu prima doză, Moderna – 7.238,  și Johnson&Johnson – 5.912.

Este a doua oară de la începutul campaniei de imunizare când bilanțul zilnic al vaccinărilor depășește pragul de 110 mii de persoane. Recordul de vaccinări a fost înregistrat pe 8 mai, când au fost imunizate 110.633 de persoane.

Până acum au fost imunizate 3.834.311 persoane, dintre care 2.685.086 cu ambele doze.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate 6.519.397 de doze, cele mai multe de la Pfizer (5.252.961), urmate de AstraZeneca (679.427), Moderna (563.894), și Johnson&Johnson (23.115).

 

Articole similare