Rusia vrea să părăsească proiectul Stației Spațiale Internaționale până în 2025 și să își lanseze propria stație pe orbită, până în 2030.

rusia-vrea-sa-paraseasca-proiectul-statiei-spatiale-internationale-pana-in-2025-si-sa-isi-lanseze-propria-statie-pe-orbita,-pana-in-2030.

Dimitri Rogozin, seful Roscosmos (agenția spațială a Rusiei) a declarat că este gata să înceapă construcția unei noi stații spațiale, așteptând în acest sens doar aprobarea președintelui Vladimir Putin. Proiectul ar încheia mai mult de două decenii de strânsă cooperare cu Statele Unite și alte 16 țări în proiectul Stației Spațiale Internaționale (ISS), lansat în 1998.

Potrivit lui Rogozin, spre deosebire de ISS, stația rusă nu ar găzdui în permanență echipaj uman, deoarece traseul orbitei ar urma să o expună la radiații mai mari, dar cosmonauții ar urma să o viziteze din când în când, în restul timpului urmând a fi operată cu ajutorul roboților și a inteligenței artificiale.

Vicepremierul rus, Yuri Borisov, a declarat că Moscova își va notifica partenerii că va părăsi proiectul ISS începând din 2025.

Potrivit Interfax, bugetul pentru construcția stației spațiale rusești ar putea fi de 6 miliarde de dolari.

Sursă alternativă: Financial Times

Foto: Dreamstime

Articole similare