Florian Bodog rămâne fără imunitate parlamentară. Senatul a aprobat cererea DNA pentru avizarea urmăririi penale a fostului ministru al Sănătății (PSD).

Solicitarea DNA a fost avizată cu 98 de voturi “pentru” și 24 “împotrivă”. Bodog este suspectat de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În perioada în care era ministru al Sănătății (PSD) și-ar fi angajat fictiv o consilieră, între februarie 2017 și ianuarie 2018, și a Continuă lectura

Popularitatea Netflix a scăzut în primul trimestru al anului. Platforma a înregistrat doar patru milioane de abonați noi, comparativ cu 16 milioane în aceeași perioadă din 2020.

Netflix a încheiat trimestrul cu 208 milioane de utilizatori la nivel global, sub așteptările companiei, care spera să aibă 210 milioane. Încetinirea a fost determinată în special de ieșirea din carantină a numeroase zone din SUA, în martie. Față de aceeași perioadă a anului trecut, cele patru milioane de utilizatori noi Continuă lectura

Analiză DW. Franța și Germania vor să închidă până la sfârșitul acestei luni aranjamentul politic și financiar pentru dezvoltarea viitorului avion invizibil de luptă al UE. Va fi proiectat în următorii cinci ani și va înlocui actualele avioane de vânătoare până în 2040.

Proiectul franco-german, care va implica însă și Spania, presupune dezvoltarea nu numai a unui avion invizibil, dar și al unui sistem de drone de luptă, care vor acționa autonom sau în coordonare cu acesta. Companiile alese să proiecteze și să producă aceste sisteme de luptă aeriană sunt Airbus (dezvoltatorul Eurofighter) Continuă lectura

Durerile de cap și cele musculare sunt frecvente și firești după a doua doză de vaccin anti-Covid ARN mesager. Medicii recomandă o bună hidratare, dușurile fierbinți și băile cu săruri, dar și evitarea utilizării antinevralgicelor.

Un ghid realizat de Business Insider arată că ușoarele dureri musculare, similare celor de la o stare gripală, apar în 60% dintre cazurile celor vaccinați cu serul Moderna și în 38% dintre cazurile celor vaccinați cu Pfizer, în special după a doua doză. În această situație, se recomandă dușurile fierbinți Continuă lectura

SUA. Juriul l-a declarat pe fostul polițist Derek Chauvin ”vinovat” pentru moartea lui George Floyd, din mai 2020. Sentința va fi pronunțată de judecător peste opt săptămâni.

La scurt timp după anunțul juraților, fostul polițist a fost reținut. Judecătorul Peter Cahill a precizat că pedeapsa va fi anunțată în următoarele opt săptămâni. Cei 12 jurați au deliberat doar zece ore, pe parcursul a două zile, un verdict rapid, după standardele justiției americane. În acest timp, au fost Continuă lectura

Apple anunță o nouă linie de iPad-uri și de iMac-uri, și mai subțiri, care excelează în interconectivitate și se adresează unei lumi care vrea să lucreze de acasă.

Noile iMac-uri vor avea 11,5 milimetri grosime, la ecrane de 24 de inch (61 de centimetri), cu cameră frontală și un microfon despre care spune că este semnificativ îmbunătățit, la un preț de pornire de 1.300 de dolari. Apple pare că s-a străduit să adreseze numeroasele plângeri ale utilizatorilor, în Continuă lectura

Fotbal. Toate cele șase cluburi din Anglia și-au anunțat retragerea din Superliga Europeană, în timp ce Barcelona și-a lăsat o portiță de evadare prin condiționarea intrării de acordul suporterilor-acționari (Socios).

Toate cele șase echipe din Premier League implicate în Superliga Europeană s-au retras oficial din competiție. Manchester City a fost primul club care a făcut acest pas, după ce Chelsea și-a semnalat intenția de a face acest lucru pregătind documentația pentru retragere. Celelalte patru echipe – Arsenal, Liverpool, Manchester United Continuă lectura

Liderii coaliției de guvernare anunță că au ajuns la un acord, după criza politică generată de de demiterea ministrului Sănătății. Au semnat un acord de completare la acordul de coaliție, iar USR-PLUS va desemna un nou ministru al Sănătății.

Liderii Coaliției au reușit să ajungă la acest acord după două zile de discuții și negocieri. Principalele declarații ale lui Ludovic Orban, președintele PNL: După 2 zile de discuții serioase, am convenit să semnăm o completare la acordul de coaliție, care să aducă proceduri și puncte de vedere care să Continuă lectura

Pentagonul atrage atenția că desfășurările militare ale Rusiei la granița cu Ucraina sunt în acest moment mai mari decât cele dinaintea anexării Crimeei (2014), și continuă să crească constant.

“Este cea mai amplă desfăşurare de trupe de la cea din 2014, despre care știm că a fost urmată de încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. “Continuăm să vedem această acumulare de forțe. Solicităm Rusiei să înceteze aceste provocări și Continuă lectura

Analiză CNN. Angela Merkel trebuie să învingă pandemia pentru a-și salva “moștenirea”, iar timpul nu curge în favoarea sa.

Angela Merkel ocupă funcția de cancelar de aproape 16 ani, dar cea mai mare provocare a carierei sale s-ar putea să nu fi venit încă, în contextul în care duce o luptă contracronometru cu coronavirusul, înainte de a ajunge la finalul mandatului, în septembrie. Creșterea numărului de infectări este determinată Continuă lectura