Belgia. Guvernul anunță o primă etapă de ridicare a restricțiilor: de luni țara se redeschide pentru călătoriile neesențiale. O săptămână mai târziu se redeschid magazinele și frizeriile.

belgia-guvernul-anunta-o-prima-etapa-de-ridicare-a-restrictiilor:-de-luni-tara-se-redeschide-pentru-calatoriile-neesentiale-o-saptamana-mai-tarziu-se-redeschid-magazinele-si-frizeriile.

Vreau să subliniez că acesta nu este un moment bun pentru călătorii“, a declarat premierul belgian Alexander De Croo. A precizat că persoanele care se întorc dintr-o zonă roșie vor trebui, totuși, să intre în carantină și vor fi obligate să se testeze în prima și a șaptea zi de la intrarea în țară. Potrivit lui De Croo, acest sistem rămâne valabil până la intrarea în vigoare a certificatelor verzi digitale.

Am optat pentru o abordare prudentă și realistă, bazându-ne pe încredere. Dacă te uiți la situația din spitale, nu poți spune că am primit multe vești bune în ultimele zile. Vedem că presiunea de acolo rămâne extrem de ridicată și că dintre toți pacienții care sunt internați, aproximativ o treime ajung la terapie intensivă“, a adăugat el.

De asemenea, tot de luni se reiau cursurile în școli, cu aceleași reguli ca înainte de vacanța de Paști, astfel că elevii de liceu vor desfășura fizic numai jumătate din totalul orelor dintr-o săptămână. Magazinele neesențiale, frizeriile și saloanele de cosmetică se vor redeschide o săptămână mai târziu, respectiv din 26 aprilie. Premierul belgian spune că măsurile vor fi relaxate treptat, iar următoarele restricții vor fi ridicate în jurul datei de 8 mai.

Sursă: The Brussels Time.

Articole similare