Timiș. CJSU a adoptat mai multe hotărâri pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, ţinând cont că rata de infectare de 7,5 la mie a fost depășită în municipiul Timişoara şi în alte 8 localități. Se va interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 20:00 și 5:00, cu câteva excepții.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a hotârât restricții suplimentare în localitățile cu incidenţa cumulată la 14 zile de peste 7,5/1.000 de locuitori. Astfel, la nivelul Municipiului Timișoara și al localităților Giroc și Moșnița Nouă se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20:00–5:00, cu următoarele excepţii: deplasarea Continuă lectura

Myanmar. Cea mai sângeroasă zi, de la debutul protestelor împotriva regimului militar. Martorii relatează că circa 90 de manifestanți au fost uciși pe străzi, într-o intervenție în forță a soldaților.

Phil Robertson, director adjunct al Human Rights Watch (HRW) din Asia, a descris scenele ca fiind “șocante, oribile, barbare și inacceptabile. Este cea mai sângeroasă zi”, a declarat el pentru BBC. Manifestanții împotriva regimului militar au ieșit pe străzi, în ciuda avertismentelor transmise de televiziunea de stat că protestatarii riscă Continuă lectura

București. De mâine seară intră în vigoare noile restricții epidemice: Pe lângă restrângerea intervalului de circulație al persoanelor și al programului magazinelor, se limitează numărul persoanelor din mall-uri și piețe. Lista măsurilor.

Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit sâmbătă, pentru a stabili măsurile de restricție care se aplică începând de duminică seara. Rata de incidență din București a ajuns sâmbătă la 6,88 cazuri la mia de locuitori, în creștere față de vineri. Măsurile adoptate: În unitățile de învățământ participarea la Continuă lectura

Ministerul Afacerilor Interne: În urma acțiunilor desfășurate vineri la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea răspândirii Covid, s-au aplicat amenzi în valoare de 550 de mii de lei. Controalele continuă și în zilele următoare.

MAI anunță că au fost verificați 870 de operatori economici (restaurante, terase, fast food-uri, cluburi, baruri, pârtii de schi), precum și persoane fizice. Au fost identificați 75 de operatori economici care nu au respectat măsurile stabilite în contextul pandemiei, 2.377 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție sanitară Continuă lectura

România trimite în Republica Moldova o nouă tranșă de 50 de mii de doze de vaccin AstraZeneca. Luna trecută, alte 20 de mii de doze au fost recepționate.

Comunicatul integral: Sprijinirea autorităților din Republica Moldova în eforturile de combatere a pandemiei COVID-19, continuă! În data de 4 februarie 2021, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), Continuă lectura

Coronavirus România. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 5.869 de cazuri noi, din 37.198 de teste (15,7%), dintre care 11.616 teste rapide. În acest interval au decedat 162 de persoane. La ATI sunt internați 1.373 de pacienți.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat sâmbătă (27 martie) 5.869 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 162 de decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la 932.179, dintre care 22.997 au decedat, iar 834.162 au fost declarate vindecate. Distinct de cazurile nou confirmate, în Continuă lectura

România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică, când ora 3:00 devine ora 4:00.

Trecerea la programul de vară se face în toată Uniunea Europeană, deși Blocul Comunitar urma să elimine această practică în 2021, după ce 84% din cetățenii UE au susținut măsura.  În martie 2019, Parlamentul European a votat să renunțe în totalitate la schimbările semestriale ale ceasului, dar Consiliul European a Continuă lectura

Venezuela. Facebook a blocat contul Președintelui Maduro, după ce acesta a prezentat drept “leac minune” anti Covid, un medicament pe bază de cimbru din secolul XIX.

Facebook îl acuză pe președintele venezuelan de încălcare a politicilor împotriva dezinformării, acesta promovând pe pagina sa un “remediu” care ar vindeca infectarea cu Coronavirus. Maduro a postat un video în care recomandă Carvativir, o soluție orală pe bază de cimbru, inventată de un medic venezuelean în secolul XIX, ca Continuă lectura

Marea Britanie a aprobat testul rapid care detectează în 20 de secunde infectarea cu coronavirus.

Compania de distribuție Histate a anunțat că testele au fost înregistrate și că vor putea fi folosite în aeroporturi, locații sportive și clădiri de afaceri, după ce le-a trecut printr-o perioadă de utilizare și testare pe Aeroportul Heathrow. Testele rapide sunt văzute ca un element cheie al gestionării pandemiei de Continuă lectura

Anglia. Ciocniri violente la Bristol, între poliție și manifestanții împotriva legislației care permite autorităților competențe sporite privind interzicerea unor proteste.

Mii de manifestanți s-au îndreptat către centrul orașului Bristol (sud-vestul Angliei) vineri seara, ignorând restricțiile epidemice, pentru a protesta împotriva unui proiect de lege guvernamental aflat acum în parlament, care ar da poliției noi competențe pentru a restricționa protestele de pe stradă. La început protestul a fost unul pașnic, dar Continuă lectura