Premierul Cîțu anunță că școlile din Capitală nu se vor închide, chiar dacă rata de incidență a trecut de 6 la mia de locuitori: ”Nu se închid școlile, ele rămân în continuare. Școlile nu se închid în acest moment”.

premierul-citu-anunta-ca-scolile-din-capitala-nu-se-vor-inchide,-chiar-daca-rata-de-incidenta-a-trecut-de-6-la-mia-de-locuitori:-”nu-se-inchid-scolile,-ele-raman-in-continuare-scolile-nu-se-inchid-in-acest-moment”.

Prim-ministrul Florin Cîțu a precizat că Bucureștiul nu intră automat în carantină după atingerea ratei de infectare de 6 la mia de locuitori, ci trebuie avute în vedere și alte criterii.

Principalele declarații ale premierului:

  •  Le transmit bucureștenilor să nu asculte scenarii, să le ignore și să aștepte decizia.
  • Această cifră (rata de incidență de 6 la mia de locuitori), e doar una pe care o luăm în calcul pentru decizie, discutăm și cu specialiști, întotdeauna s-au luat în calcul și alte informații.
  • Carantina totală nu este o opțiune.
  • În acest moment nu discutăm despre carantină. De fiecare dată, ați văzut că deciziile se iau uitându-ne la toate informațiilor.
  • Nu se închid școlile, ele rămân în continuare deschise. Nici la Timișoara nu s-au închis școlile.
  • Am luat măsuri până acum și dacă măsurile ar fi fost respectate nu ajungeam astăzi aici. Le cer oamenilor să respecte regulile în vigoare. Aceleași reguli le-am avut și în decembrie și rata a scăzut.

În același timp, miniștrii Sănătății, Educației și de Interne au avut o ședință în urma căreia au convenit modificarea ordinului comun potrivit căruia toate școlile funcționează pe scenariul roșu (on-line) după atingerea unei incidențe epidemice de 6 la mia de locuitori. Școlile vor rămâne deschise în toate localitățile până la intrarea în carantină.

Articole similare