Franța. Autoritățile investighează o nouă variantă a coronavirusului, apărută în regiunea Bretania, și care, aparent, păcălește testele PCR. Pacienții au avut teste negative, dar aveau simptome specifice Covid.

franta-autoritatile-investigheaza-o-noua-varianta-a-coronavirusului,-aparuta-in-regiunea-bretania,-si-care,-aparent,-pacaleste-testele-pcr-pacientii-au-avut-teste-negative,-dar-aveau-simptome-specifice-covid.

Anunțul a fost făcut de ministerul francez al Sănătății, care a adăugat că analiza inițială nu a arătat că această nouă variantă este mai gravă sau mai transmisibilă decât cea veche. Noua variantă a fost găsită într-un grup de cazuri tratate în spitalul din Lannion.

Potrivit autorităților din domeniul sănătății, respectivii pacienți aveau simptome asociate Covid-19, dar la testele PCR rezultatele au fost negative. Secvențierea ulterioară făcută la Institutul Pasteur a dezvăluit o variantă de coronavirus care transportă o nouă mutație a proteinei S.

“Primele analize ale acestei noi variante nu conduc la concluzia că este mai gravă, nici că are o  transmisibilitate crescută. Sunt în curs de desfășurare investigații aprofundate pentru a îmbunătăți cunoștințele despre această variantă”, au mai transmis oficialii francezi.

Surse alternative: Reuters, BFMTV

Articole similare