Franța. Numărul pacienților cu coronavirus internați la terapie intensivă a urcat la peste 3.900, cei mai mulți de la finalul lunii noiembrie 2020.

franta-numarul-pacientilor-cu-coronavirus-internati-la-terapie-intensiva-a-urcat-la-peste-3900,-cei-mai-multi-de-la-finalul-lunii-noiembrie-2020.

Mai exact, autoritățile au raportat că sunt 3.918 persoane internate în secțiile de terapie intensivă. Spre comparație, la sfârșitul lui ianuarie erau mai puțin de trei mii. În luna noiembrie a anului trecut, erau peste patru mii de francezi internați la ATI.

Numai în Paris aproape 1.000 de persoane cu COVID-19 se află la ATI, dar guvernul nu pregătește impunerea unei carantine regionale. Autoritățile spun că această măsură se va aplica în ultimă instanță, numai dacă spitalele nu mai pot face față.

Ministerul Sănătății a raportat, de asemenea, marți că 4,15 milioane de persoane, sau 7,9% din populația adultă, au primit prima doză de vaccin și 2,04 milioane au făcut și rapelul.

Guvernul își propune să vaccineze 10 milioane de oameni până la mijlocul lunii aprilie, 20 de milioane până la mijlocul lunii mai și 30 de milioane până în vară.

Surse alternative: Reuters, date oficiale

Articole similare