Poliția vine cu explicații în cazul intervenției din Onești: Negociatorul a întârziat pentru că era în ziua liberă, iar colegul lui era în concediu medical. La ora 16:55 una dintre victime l-a atacat pe agresor și atunci acesta a devenit agresiv, ”lovind în stânga și în dreapta”.

politia-vine-cu-explicatii-in-cazul-interventiei-din-onesti:-negociatorul-a-intarziat-pentru-ca-era-in-ziua-libera,-iar-colegul-lui-era-in-concediu-medical-la-ora-16:55-una-dintre-victime-l-a-atacat-pe-agresor-si-atunci-acesta-a-devenit-agresiv,-”lovind-in-stanga-si-in-dreapta”.

Principalele declarații ale directorului adjunct, Gheorghe Cristian, Direcția de Investigații Criminale:

  • Cu privire la tragicul eveniment de ieri, vă fac cunoscute câteva activități. Primul apel la 112 a fost efectuat la ora 11:47, despre un bărbat care sesiza că are o problemă din cauza unui litigiu. Apelul a fost transferat către poliție, dar s-a întrerupt.
  • Primul echipaj a ajuns la fața locului la 11:52. La 11:55 s-a constituit un grup operativ, format din 17 polițiști. A fost informat și procurorul care a ajuns la fața locului.
  • Adjunctul Poliției Municipiul Onești a inițiat discuții cu agresorul, având în vedere că îl știa. La 13:53 a ajuns negociatorul IPJ Bacău.
  • Negociatorul a fost chemat de urgență la serviciu, fiind liber. Celălalt negociator era în concediu medical. La 14:01 a fost solicitat ajutorul ISU.
  • La 14:38 agresorul a sunat din nou la 112 și a anunțat că are în apartament 2 persoane legate și a solicitat 300 de mii de euro sau actul de proprietate al apartamentului.
  • A amenințat că îi va executa pe cei doi dacă se aude o mișcare pe stradă sau pe ușă.
  • Polițiștii au discutat și cu soția agresorului, care a declarat că își susține soțul.
  • La 16:39 a sunat din nou la 112 și a cerut să vorbească cu persoane mai importante, nu cu poliția.

Principalele declarații ale șefului SIAS:

  • Primul pas – izolarea și controlul zonei în care este incidentul. Lucru care a fost făcut de colegii de la ordine publică.
  • A doua activitatea în gestionarea situațiilor de criză este negocierea, prin care se încearcă rezolvarea incidentelor fără forță.
  • Dacă procesul de negociere eșuează, trebuie să fim pregătiți pentru asalt. Evident urmare a asaltului, trebuie să avem în vedere pasul 4, evaluarea consecințelor.
  • În cadrul procesului de negociere, este o activitatea obligatorie, iar rezultatul depinde de foarte multe variante. Nu poți spune că o negociere este lungă sau scurtă, ci are ca scop rezolvarea pașnică a situației.
  • Prima echipă a ajuns la fața locului la ora 13.53. Conducerea IPJ Bacău a decis că e oportună deplasarea unei echipe SAS.
  • Deși era în timpul liber, negociatorul s-a prezentat într-un timp foarte scurt.
  • La ajungerea la fața locului, prima activitate este o documentare sumară. Negociatorul a făcut acest demers de documentare și în jurul orei 14 a inițiat contactul cu agresorul.

Principalele declarații ale negociatorului, agent șef Ștefănuț Moraru:

  • În timpul activităților de negociere s-au folosit tehnici de negociere, ascultarea activă. În jurul orei 16:55 s-a produs un declic, chiar dacă era comunicare între agresor și negociator.
  • Am observat mișcarea agresorului și a unui ostatic în interior, am auzit țipete, am avut indicii că acolo avusese loc o agresiune.
  • Una dintre victime a încercat să îl atace pe agresor, moment în care acesta și-a schimbat comportamentul, lovind în stânga și în dreapta.

Polițiștii au precizat că deschiderea ușii a durat mai mult deoarece pe lângă încuietori avea și o scară proptită între ușă și perete.

”Inițial au fost folosite cartușe de cauciuc, care l-au rănit în mână și l-a făcut pe agresor să scape arma din mână. Intervenția forțelor de ordine s-a desfășurat imediat după ce agresorul a trecut la fapte. S-a lucrat în echipe de trei și s-a dat la berbec până s-a spart ușa. Credeți-mă, nu a fost ușor”, au mai spus polițiștii.

Gloanțele de cauciuc și muniția letală nu au atins victimele.

Prima echipă a fost compusă din 2 polițiști și s-a ajuns la 27 până la final.

Inițial, adjunctul șefului Poliției Onești a încercat rezolvarea pe cale amiabilă, încercând să facă rost de decizia instanței pe care agresorul o cerea.

Avea patru condamnări anterioare, ultima în 2010 în Italia, pentru conducere sub influență alcoolului. Nu prezența un comportament violent, iar din cercetări nu reieșea că el ar putea avea un declic care să motiveze acest gest.

La un moment dat fusese adus într-un punct favorabil, pentru că acceptase să între în discuție cu noi, să îi prezentăm actele. Părerea mea, că înainte de incidentul de la 16:55, nimic nu ne-a condus la concluzia că s-ar putea exterioriza așa. Adjunctul Poliției îl cunoștea pentru că locuia la 2-3 blocuri. A fost un pas bun, care a diminuat creșterea agresivității.

Articole similare