Marea Britanie. Amplă anchetă epidemiologică, după ce au fost identificate șase cazuri de infectare cu tulpina braziliană. Doar două dintre ele sunt corelate cu un călător care a venit din Brazilia. 

marea-britanie-ampla-ancheta-epidemiologica,-dupa-ce-au-fost-identificate-sase-cazuri-de-infectare-cu-tulpina-braziliana-doar-doua-dintre-ele-sunt-corelate-cu-un-calator-care-a-venit-din-brazilia. 

Autoritățile desfășoară anchete epidemiologice extinse pentru a depista toate cazurile de contaminare cu tulpina braziliană și pentru a opri răspîndirea acesteia. Două din cele trei cazuri găsite în Anglia provin dintr-o familie din zona South Gloucestershire care este corelată cu o persoană care a venit din Brazilia, dar al treilea caz nu are un astfel de istoric și sugerează riscul unei transmiteri comunitare.

Autoritățile caută toți pasagerii zborului Swiss Air LX318 din Sao Paulo către Londra prin Zurich, care a aterizat pe Heathrow la data de 10 februarie, pentru a-i testa pe ei și familiile lor.

Cele trei cazuri din Scoția nu au legătură cu cele din Anglia, dar este vorba de trei persoane venite din Brazilia la Aberdeen prin Paris și Londra la începutul acestei luni.

Tulpina braziliană (varianta P.1, detectată prima dată în Manaus) are unele mutații comune cu cea din Africa de Sud și oamenii de știință se tem că vaccinurile aflate acum în producție nu sunt eficiente împotriva acesteia, spre deosebire de tulpina britanică, împotriva căreia vaccinurile sunt eficiente.

Sursă alternativă: Sky News

Articole similare