București. Consiliul General a votat suspendarea planurilor urbanistice zonale (PUZ) ale sectoarelor 2-6, pentru un an de zile.

bucuresti-consiliul-general-a-votat-suspendarea-planurilor-urbanistice-zonale-(puz)-ale-sectoarelor-2-6,-pentru-un-an-de-zile.

Principalele declarații ale lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, la finalul ședinței Consiliului General:

  • Este un punct de cotitură în dezvoltarea urbană a Bucureștiului. Ani de zile a prevalat interesul privat și rețelele de interese, în fața interesului public. Urbanismul ultimilor ani a fost o golănie. Majoritatea Consiliului General a luat azi o decizie curajoasă, corectă, și a dovedit că este o adevărată autoritate publică, adică acționează în interesul publicului.
  • Prin aceste PUZ-uri de sector, într-o capitală sufocată de poluare, în care copiii au boli de respirație, iar vârstnicii boli circulatorii, Bucureștiul pierdea oportunități de dezvoltare: salba de lacuri, metroul de suprafață. Această dezvoltare trebuie să fie sustenabilă, să fie pentru cetățean, nu interese speculative.
  • Este deci, o victorie a societății civile care reclamă de ani de zile abuzuri urbanistice, împotriva unor interese. Vreau să-i felicit pe consilierii generali USR și PNL, au fost 29 de voturi din 29, care în ciuda presiunilor pe care le au fiecare dintre ei de la toate aceste rețele care au făcut rău Bucureștiului.

Vineri la prânz, înaintea ședinței, consilierul general Diana Mardarovici (PNL) a menționat că Nicuşor Dan a cerut o perioadă de trei luni pentru a identifica toate problemele de urbanism din Capitală. ”Dacă ni se spune de cât este nevoie, iar noi avem încredere că noul primar vrea să facă lucrurile repede și corect, noi vom vota ceea ce ne spune primarul general că poate realiza”, a spus Mardarovici.

Primarul solicitase suspendarea pe o perioadă de doi ani, dar consilierii PNL nu au fost de acord, așa că au propus o suspendare pe 3 luni: Consilierii PNL vor vota proiectele hotărârilor de Consiliu General iniţiate de primarul Dan pentru suspendarea PUZ-urilor. O suspendare 3 luni, timp în care să se remedieze problemele”, declara Violeta Alexandru, președintele PNL București.

Consilierii USR-Plus au anunțat încă de zilele trecute că vor vota pentru suspendarea PUZ-urilor coordonatoare de sectoare, apreciind că acestea vor continua dezvoltarea urbanistică haotică din ultimii ani.

Nicușor Dan spunea că proiectul privind suspendarea PUZ-urilor are rolul de a elimina discrepanțele privind modul de amenajare și construire de la un sector la altul. “Urbanismul din Bucureşti, din ultimii ani, a fost o golănie, iar cele 5 PUZ-uri de Sector reprezintă apogeul acestui tip de urbanism. Am speranţa că în şedinţa de vineri a CGMB se va da un semnal clar şi se va pune capăt acestui tip de dezvoltare care va fi înlocuit cu una sustenabilă”, a declarat Nicușor Dan.

Pe perioada de suspendare, certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire emise de primarul Capitalei și cei de sector vor trebui să respecte prevederile documentațiilor de urbanism anterioare.

Foto: Inquam/Ilona Andrei

Articole similare