Marea Britanie. Premierul Boris Johnson anunță că până la sfârșitul lunii iulie toți adulții vor primi o doză de vaccin anti-Covid.

marea-britanie-premierul-boris-johnson-anunta-ca-pana-la-sfarsitul-lunii-iulie-toti-adultii-vor-primi-o-doza-de-vaccin-anti-covid.

Prim-ministrul va prezenta luni un calendar cu noile ținte de vaccinare, după ce UK a atins obiectivul de a vaccina până la mijlocul lunii februarie cadrele medicale de primă linie, bătrânii, de peste 70 de ani și persoanele vulnerabile, în total 15 milioane de oameni.

Până pe 15 aprilie își propune vaccinarea celor de peste 50 de ani, iar ulterior înscrierea va fi deschisă pentru restul populației, care ar trebui să primească prima doză de vaccin până la sfârșitul lunii iulie.

Johnson a adăugat că procesul de ridicare al restricțiilor va fi unul lent: „Dar nu ar trebui să existe nicio îndoială – calea de ieșire din carantină va fi precaută și treptată, întrucât continuăm să ne protejăm pe noi înșine și pe cei din jur”.

După ce a înregistrat 120 de mii de decese de coronavirus, printre cele mai mari din lume, Marea Britanie a decis vaccinarea unei categorii mai largi de populație cu prima doză, amânând rapelul până la 12 săptămâni, pentru a avea mai multe doze. Până acum mai mult de un sfert din populație a primit prima injecție.

Sursă: Reuters

Articole similare