CSAT a avizat favorabil bugetul instituțiilor din domeniul securității naționale, Ministerului de Interne și Ministerului Apărării.

csat-a-avizat-favorabil-bugetul-institutiilor-din-domeniul-securitatii-nationale,-ministerului-de-interne-si-ministerului-apararii.

Administrația prezidențială anunță că în cadrul ședinței  Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în sistem de videoconferință specială, au fost supuse analizei propunerile de buget pentru anul 2021 ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și ale Serviciului de Protecție și Pază, propuneri de buget care au fost avizate favorabil de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

”Orice arhitectură solidă de securitate impune și asigurarea de resurse umane, materiale și financiare, care să ofere consistență și credibilitate efortului nostru colectiv de a asigura cetățenilor condițiile necesare pentru a duce un trai mai bun, în deplină siguranță”, se arată în comunicatul emis de Palatul Cotroceni.

Totodată, administrația prezidențială precizează că ”sumele avizate asigură îndeplinirea cu responsabilitate a activităților planificate și funcționalitatea instituțională în vederea realizării misiunilor specifice și a obiectivelor asumate, prin gestionarea prudentă a resurselor bugetare alocate, în contextul unui mediu internațional de securitate instabil, marcat de manifestarea pandemiei de COVID-19, care generează modificări pe toate palierele societății”.

Proiectul de buget pentru 2021 urmează să fie aprobat azi în ședință de guvern.

Articole similare