Emiratele Arabe Unite au devenit prima națiune arabă care plasează o sondă pe Marte. În urmă cu puțin timp, sonda Hope a intrat pe orbita Planetei Roșii.

  The entry of the Hope Probe into the orbit of Mars is a significant accomplishment in our nation’s history. This achievement was made possible by the Emirati pioneers whose work will inspire future scientists and engineers for generations. We are immensely proud of them. — محمد بن زايد (@MohamedBinZayed) Continuă lectura

Criza globală de cipuri se adâncește. Constructorii japonezi de mașini Honda și Nissan vor vinde în acest an financiar cu 250 de mii de mașini mai puțin, din cauza lipsei de cipuri.

Astfel, Honda a nunțat că va vinde cu 100 de mii de unități mai puțin decât prognoza, adică un total de 4,5 milioane, în timp ce Nissan și-a redus obiectivul cu 150 de mii de vehicule, până la 4 milioane. Cele două grupuri sunt al doilea, respectiv al treilea cel Continuă lectura

Marea Britanie. Guvernul anunță că persoanele care sosesc în Anglia din ”zonele roșii” și încalcă regulile de carantină riscă până la 10 ani de închisoare și amenzi de până la 10 mii de lire sterline.

Ministrul britanic al Sănătății, Matt Hancock, a precizat că cei care nu vor respecta măsura carantinării într-un hotel pentru zece zile, vor fi amendați cu până la zece mii de lire, iar călătorii care mint că nu au vizitat o țară inclusă pe „lista roșie” riscă o pedeapsă de până Continuă lectura

Analiză DW: Rusia distorsionează semnalele GPS din zona Mării Negre. Specialiștii spun că, dincolo de protejarea obiectivelor strategice, ar putea fi vorba și despre apărarea intereselor personale ale lui Vladimir Putin.

Rusia este suspectată de mai mult timp că bruiază sistemele de satelit din Marea Neagră sau chiar le falsifică. Deutsche Welle arată că situația ar avea legătură și cu palatul de la Marea Neagră, din apropierea stațiunii Gelendzhik, despre care activistul și opozantul  lui Putin, Aleksei Navalnîi, recent încarcerat, susține Continuă lectura

Studiu EY: Angajații români doresc un program de lucru mai flexibil, iar instabilitatea pieței muncii îi determină să nu își schimbe locul de muncă. 62% consideră că pandemia va avea efecte pe termen lung și va genera o scădere a locurilor de muncă.

”Dinamica dintre angajați și angajatori a suferit modificări în pandemie, atât prin prisma unui nou mod de lucru, instituit pentru a preveni răspândirea virusului, cât și printr-o criză economică inevitabilă, care și-a lăsat amprenta asupra pieței muncii din România”, arată studiul EY.   73% dintre respondenți consideră că firmele la care Continuă lectura

Autoritățile anunță că în platforma de programare pentru vaccinare va fi introdusă o listă de așteptare, însă nu precizează de când va fi operațională. Persoanele care se află pe această lista vor fi notificate în momentul în care se eliberează locuri în centrul de vaccinare ales.

”Un element important este implementarea listei de așteptare în platforma de programare. Această listă de așteptare va deveni funcțională odată ce numărul centrelor de vaccinare de la nivel național va fi cel prevăzut conform etapei a doua și, de asemenea, vor fi activate toate centrele de vaccinare, începând cu luna Continuă lectura

CCR a respins cu unanimitate sesizarea Avocatului Poporului privind constituirea completurilor specializate de judecată: ”Legiuitorul poate înființa el însuși completuri specializate sau poate acorda această competență Înaltei Curți.”

Comunicatul integral: În ședința din 9 februarie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, ridicată direct de Avocatul Poporului, și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art.19 alin.(3), art.29 alin.(1), art.31 alin.(1) lit.c) și ale art.52 alin.(1) Continuă lectura

Autoritățle au identificat încă trei cazuri de infectare cu tulpina britanică a coronavirusului, în București, Cluj și Covasna. Doar unul dintre ele a călătorit în afara țării.

Ministerul Sănătății a fost informat astăzi de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) că au fost raportate încă 3 noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua varianta UK – linia genetică B.1.1.7. Este vorba despre o femeie în vârstă de 35 ani din București care a revenit în țară Continuă lectura

China. Investigatorii OMS nu au ajuns la nicio concluzie concretă privind modul în care a izbucnit pandemia. Spun că nu au găsit indicii cu privire la prezenţa coronavirusului în Wuhan înainte de decembrie 2019 şi că nu au identificat animalul aflat la originea bolii. Nu exclud complet posibilitatea unui accident de laborator, dar aceasta este puțin probabilă.

Anchetatorii cred că cea mai probabilă cauză a focarului inițial de Covid a fost trecerea virusului de la o ”specie gazdă intermediară” între lilieci și oameni, însă nu au identificat cu exactitate despre ce animal ar fi vorba. Peter Ben Embarek, expert OMS, a spus că primele încercări de identificare Continuă lectura

Raport INSP. Numărul testelor pentru coronavirus efectuate săptămâna trecută a crescut ușor față de precedenta, iar rata de pozitivare a continuat să scadă. Au fost prelucrate cele mai multe teste (cu tot cu cele rapide) de la sfârșitul lui decembrie.

Peste 35% dintre cazurile noi de coronavirus au fost în București, Timiș, Maramureș, Cluj și Brașov. De la începutul pandemiei, una din 66 de persoane infectate cu coronavirus este cadru medical. În privința deceselor: 34.8% din totalul deceselor de săptămâna trecută s-au înregistrat în județele Maramureș, Botoșani, Timiș, Bihor și Continuă lectura